Chaucer, Geoffrey

(cca 1342-1943. Londra?, Anglia – 25.10.1400. Londra)

Cel mai de seamă poet englez dinainte de Shakespeare.

Povestirile din Canterbury (The Canterbury Tales) se află printre cele mai importante poeme ale limbii engleze. În a doua jumătate a sec. XTV, a jucat un rol important în administraţie în calitate de curtean, diplomat şi funcţionar public. În această carieră a fost pus şi ajutat de trei regi succesivi – Eduard III, Richard II şi Henric IV. Însă este cel mai bine cunoscut pentru pasiunea sa, poezia.

Poate că trăsăturile de bază ale operelor lui Chaucer sunt varietatea subiectelor, genul, tonul şi stilul şi probleme puse de căutarea unei existenţe senzuale. Cu toate acestea, scrierile sale reflectă un umor atotpătrunzător, amestecat cu luarea în consideraţie, într-un mod serios şi tolerant, a întrebărilor filozofice importante.

Din scrierile sale, Chaucer se distinge ca un poet al dragostei, pământească şi divină, ale cărei aspecte variază de la adulterul senzual la uniunea spirituală cu Dumnezeu. Astfel, ele îl duc pe cititor către speculaţii privind legătura dintre om şi semenii săi şi dintre om şi Creatorul său, în acelaşi timp oferind imagini fermecătoare şi amuzante ale slăbiciunilor si nebuniilor omenirii, dar și ale nobleţei acesteia.

Chatterton, Thomas

(20.11.1752, Bristol, Gloucestershire, Anglia – 24.08.1770, Londra)

Poet englez.

La vârsta de 11 ani, a scris o eglogă pe un pergament vechi şi a prezentat-o cu succes ca pe o lucrare a sec. XV. Apoi, a creat mai multe poeme în acest fel, atribuindu-le unui călugăr imaginar, pe care l-a numit Thomas Rowley.

După ce a simulat o sinucidere, a scăpat de ucenicia de pe lângă un avocat şi a plecat la Londra.

Acolo, a avut un oarecare succes cu opera sa comică Răzbunarea (The Revenge), dar când potenţialul susţinător a murit, s-a trezit fără un ban în buzunar şi fără nici o perspectivă, astfel că s-a sinucis la vârsta de 17 ani.

Considerat un precursor al romantismului, a fost elogiat de poeţi precum Samuel Taylor Coleridge, John Keats, Lord Byron și William Wordsworth.

Chatterjee, Bankim Chandra născut Bankim Chandra Cattopadhyay

(26/27.06.1838, lângă Naihati, Bengal, India – 08.04.1894, Calcutta)

Romancier indian.

A studiat la Calcutta (în prezent, Kolkata) şi a ocupat postul de magistrat delegat în serviciul public, mai mulţi ani. Prima sa operă bengaleză remarcabilă a fost Fiica comandantului de fort (Durgeshnondini, 1865). Ziarul marcant al epocii sale, Bangadarsan, a publicat în foileton ultimele sale creaţii.

Deşi romanele sale au fost considerate cultural defectuoase, contemporanii săi au văzut în el un profet, iar bravii săi eroi hinduşi au generat sentimente de patriotism şi de mândrie.

A contribuit la crearea scolii indiene de ficţiune literară şi a pus bazele prozei bengaleze, ca gen literar. Este considerat cel mai mare romancier bengalez.

Chattanooga, Bătălia de la ~

(23-25 noiembrie 1863)

Bătălie decisivă în Războiul Civil American, la Chattanooga, Tennessee – un nod feroviar de importanţă vitală.

Armata confederaţiei, sub conducerea lui Braxton Bragg, a asediat armata unioniştilor în septembrie 1863, iar pentru a ridica asediul, trupele unioniste, sub conducerea lui Ulysses S. Grant, au pornit în marş spre trupele lui Bragg.

În bătăliile care s-au dat pe muntele Lookout şi Misionary Ridge, trupele unioniste au forţat armata Confederaţiei să se retragă.

Cu această victorie, Nordul a împărţit Sudul pe orizontală, înaintând pe teritoriul statului Georgia până la mare. Vezi şi Chickamauga, Bătălia de la.

Chattanooga

Oraş, 155 554 loc. (2000), şi port în SE statului Tennessee, SUA.

Situat pe râul Tennessee, între Misionary Ridge la E şi muntele Lookout la SV, a fost fondat ca nod comercial (Ross’s Landing) în 1815. Redenumit Chattanooga în 1838, dezvoltat ca port fluvial.

Punct strategic de comunicaţii al Confederaţiei în timpul Războiului Civil, a fost un obiectiv major al armatelor unioniste, aici având loc numeroase lupte, culminând cu bătăliile de la Chickamauga şi Chattanooga (1863).

Chattahoochee

Râu în SE SUA.

Izvorăşte din NE statului Georgia şi curge spre SE, până la graniţa cu statul Alabama, apoi spre S, unde formează o parte din graniţele Alabama-Georgia şi Georgia-Florida, unindu-se apoi cu râul Flint în Chattahoochee, Florida, după un parcurs de cca 702 km.

Îndiguit la graniţa dintre Georgia şi Florida, formează lacul Seminole, dincolo de care râul este cunoscut sub numele de Apalachicola.

Chatham, Strâmtoarea ~

Pasaj îngust în N Oceanului Pacific.

Este situat în SE statului Alaska şi se întinde pe o distanţă de 240 km între Insulele Amiralităţii şi Kuiu la E şi insulele Chicagof şi Baranof la V Strâmtoarea are lăţimea cuprinsă între 5 şi 16 km.

Face parte din Pasajul Interior dintre statele Alaska şi Washington.

Châteauguay, Bătălia de la

(26 octombrie 1813)

Bătălie în războiul din 1812, prin care britanicii au obligat forţele americane să renunţe la atacul asupra oraşului Montreal.

O unitate de avangardă, formată din 1 500 de oameni dintr-o forţă de invazie de 4 000, a trupelor americane, sub conducerea lui Wade Hampton, a fost oprită la Châteauguay, Quebec, de către trupele britanice (majoritatea soldaţilor fiind francezi canadieni), care au ocupat pădurile de pe malurile râului.

Bătălia a fost urmată de retragerea trupelor SUA din Canada.

Chateaubriand (Francois-Auguste-) Rene ulterior Viconte de ~

(04.09.1768, Saint-Malo, Franţa 04.07.1848, Paris)

Scriitor şi om de stat francez.

La izbucnirea Revoluţiei Franceze era ofiţer de cavalerie, dar a refuzat să se alăture regaliştilor, îmbarcându-se pe un vapor spre SUA şi călătorind cu nişte comercianţi de blănuri.

După părerea lui Ludovic XVI, a revenit pentru a se alătura armatei regaliştilor. Atala (1801), parte dintr-un poem epic neterminat, a fost inspirată din călătoriile sale în SUA.

Geniul creștinismului (Genie du christianisme, 1802) susţinea valoarea creştinismului bazat pe atracţia poetică şi artistică a acestuia; a influenţat mulţi scriitori romantici şi i-a adus preţuirea lui Napoleon. Odată cu Restauraţia din 1814, a devenit o figură politică majoră.

Alte opere includ romanul Rene (1805) şi memoriile sale Memorii de dincolo de mormânt (Memoires d’outre-tombe, 6 volume, 1849-1850), poate cea mai trainică operă a sa. A fost cel mai important scriitor al vremurilor sale.