Homo erectus – (în latină, omul în picioare)

Specie dispărută a hominizilor (Homo), probabil un strămoș al omului modern (Homo sapiens).

H. erectus a apărut, se pare, în Africa, deși nu se exclude nici Eurasia. Indiferent de locul în care a evoluat, această specie pare să se fi dispersat rapid, începând cu cca 1,7 m.a.u., pe la mijlocul Pleistocenului, deplasându-se spre tropicele africane, spre Europa, Asia de Sud şi Asia de Sud-Est. Aceste evenimente nu au fost înregistrate direct, ci nedefinit, de multe situri care adăposteau fosile ale lui H. erectus.

În alte locuri, oase sparte de animale şi unelte de piatră indică prezența speciei, deşi nu există şi urme de oameni.

H. erectus era un om de statură medie, care se deplasa în poziție verticală. Cutia craniană era joasă, fruntea retrasă, iar nasul, maxilarele şi palatul erau late.
Creierul era mai mic, iar dinții mai mari decât la omul modern. H. erectus pare să se fi dezvoltat până acum circa 200 000 de ani sau chiar mai târziu, înainte să facă loc altor oameni, printre care şi Homo sapiens.

homo

Primate din familia Hominidae care se caracterizează prin cutia craniană mai dezvoltată, structura membrelor adaptată pentru poziția verticală, mersul biped, degetul mare opozabil şi bine dezvoltat, mâna capabilă să execute mișcări puternice şi precise şi abilitatea de a face unelte.

Genul include oamenii moderni (Homo sapiens), speciile dispărute de Homo habilis şi Homo erectus şi formele dispărute de Homo sapiens, numite Neanderthal şi Cro-Magnon.

Hominoideae

Suprafamilie de primate lipsite de coadă.

Unele specii sunt mici (gibonul, familia Hylobatidae) altele sunt mari (cimpanzeul, bonobo, urangutanul şi gorila, familia Hominidae). Trăiesc în pădurile tropicale din V şi centrul Africii şi în Asia de Sud. Se deosebesc de celelalte maimuțe prin absența cozii. Au doar un apendice, iar creierul lor este mult mai complex.

Se deplasează balansându-se sau mergând pe articulațiile degetelor, cu toate că sunt capabile să adopte o poziție erectă şi ocazional să meargă pe două picioare. Datorită nivelului ridicat de inteligență, aceste primate sunt foarte strâns înrudite cu omul. Din cauza distrugerii habitatului şi a vânătorii, toate speciile acestei supra-familii sunt considerate periclitate.

hominid

Familie de primate (Hominidae), din care mai există o singură specie în prezent – Homo sapiens.

Existenta altor specii aparținând acestei familii este atestată doar prin rămășițe fosile, din care unele sunt bine cunoscute: Ardipithecus ramidus, diverse specii de Australopithecus, Homo habilis şi Homo erectus. Familia cea mai apropiată de hominidele de astăzi este Pongidae, sau maimuţele antropoide, din care fac parte gorila, cimpanzeul şi urangutanul.

Se crede că acestea din urmă au avut o evoluție separată, dintr-un strămoș comun de acum 5-8 milioane de ani. Caracteristicile fizice care diferențiază hominidele de pongide sunt poziția erectă, locomoția bipedă, craniul rotunjit, cu creierul mai dezvoltat, dentiția mică (inclusiv caninii nespecializați) şi alte trăsături, precum comunicarea prin intermediul limbajului verbal.

greva din Homestead

Grevă din iulie 1892 a muncitorilor americani angajați la oțelăriile Andrew Carnegie din Homestead, Pennsylvania, SUA.

Când Asociația mixtă a fierarilor şi oțelarilor a declanșat greva din cauza reducerii salariilor, managerul companiei, Henry Clay Frick, a angajat spărgători de grevă protejați de agenția de detectivi Pinkerton.

A urmat un conflict armat, în urma căruia câțiva oameni au fost uciși şi mulți alții răniți. Guvernatorul a trimis trupe din politia statului pentru a proteja compania. Spargerea grevei a reprezentat un regres în mișcarea sindicală, care s-a resimțit timp de câteva decenii.

Winslow Homer

(24.02.1836, Boston, Massachusetts, SUA – 29.09.1910, Prouts Neck, Maine)

Pictor american.

A fost ucenicul unui litograf din orașul natal, apoi a devenit ilustrator independent la New York. A expus la Academia Națională de Desen în 1860 şi a fost ales membru al acesteia, în 1865. În 1866, în timpul șederii în Franța, a fost atras de naturalismul francez şi de gravurile japoneze, dar influențele acestora asupra operelor sale, în general vesele şi strălucitoare, precum Plesnetul de bici (Snap the Whip, 1872), au fost minore.

Este considerat maestru al acuarelelor, dar şi picturile sale în ulei au atins un nivel remarcabil, prin concentrarea intensă asupra figurilor solitare şi meditative. Între 1881-1882 a locuit în satul englezesc Tynemouth, pe malul Mării Nordului. Atmosfera şi peisajele marine, precum şi oamenii liniștiți au devenit subiecte pentru lucrările sale.

În 1883 s-a mutat în Prouts Neck, Mâine, SUA, iar temele dominante ale operelor sale au devenit marea şi lupta cu stihiile, în ultimii ani de viaţă a pictat mult, într-o izolare aproape totală. Deși în timpul vieții a fost considerat un mare pictor american, a cunoscut consacrarea abia după moarte.

Homer în greacă Omiros

(sec. IX sau VIII î.Hr.?, Ionia?, azi în Turcia)

Autorul presupus al Iliadei (Ilias) şi al Odiseei (Odisseia).

Deşi aceste două mari poeme epice ale Greciei antice au fost dintotdeauna atribuite imaginii mitice a lui Homer, se ştie foarte puţin despre el, dincolo de faptul că grecii au legat în Antichitate numele lui de aceste opere.

Dacă se acceptă ipoteza că a existat un poet epic numit Homer, care a jucat rolul principal în modelarea Iliadei şi a Odiseei, atunci Homer este cu siguranţă unul dintre cei mai mari artişti din literatură. El este, de asemenea, unul dintre autorii cei mai influenţi, în sensul cel mai larg, întrucât cele două epopei au asigurat baza educaţiei şi a culturii greceşti de-a lungul perioadei clasice şi au format coloana vertebrală a educaţiei până în timpul Imperiului Roman şi al răspândirii creştinismului.

Indirect, prin intermediul Eneidei lui Vergiliu (care a fost modelată după forma Iliadei şi a Odiseei), direct, prin renașterea acestora în cultura bizantină, la sfârșitul sec. VIII d.Hr., şi ulterior, prin trecerea lor în Italia, cu ajutorul cărturarilor bizantini care au fugit în Occident de frica otomanilor, epopeile lui Homer au avut un impact profund asupra culturii renascentiste din Italia. De atunci, răspândirea traducerilor a transformat poemele în cele mai importante opere din tradiţia clasică europeană.

Probabil că prin impactul lor asupra culturii clasice grecești, Iliada şi Odiseea au afectat în cel mai subtil mod standardele şi ideile occidentale. Grecii au considerat epopeile mai mult decât simplă literatură; ei ştiau bucăți întregi din ele pe de rost şi le-au apreciat nu doar ca simbol al unității şi eroismului elen, ci şi ca sursă antică de morală şi chiar instruire practică.

homeostazie

Proces de autoreglare prin care un sistem biologic sau mecanic îşi menține stabilitatea, ajustându-se la schimbările de mediu.

Sistemele aflate în echilibru dinamic ating stabilitatea prin schimbări interne continue care compensează schimbările externe, pentru a-şi păstra, în mod uniform, condiţiile de existenţă.

Un exemplu în acest sens este reglarea temperaturii – realizată mecanic, într-o cameră cu termostat, sau biologic, într-un organism printr-un sistem complex coordonat de hipotalamus, ce ajustează metabolismul şi respiraţia, dilatarea vaselor sangvine şi nivelul de zahăr în sânge ca reacţie la schimbările cauzate de factori precum temperatura din mediul ambiant, concentraţia hormonală sau boala.

homeopatie

Terapie fondată în 1796 de Samuel Hahnemann, pe principiul „asemănătorul vindecă asemănătorul”.

Constă în administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în cantităţi mari, ar provoca simptomele bolii care este combătută. În plus, Hahnemann a susținut că, prin diluarea substanțelor folosite în tratament, se mărește potențialul lor curativ.

Inițial, homeopatia a fost folosită ca metodă alternativă pentru terapiile dure precum recoltarea de sânge, dar a fost criticată, deoarece se punea accentul pe simptome, nu pe cauzele bolii. A fost revitalizată odată cu dezvoltarea medicinei alternative.

homar

Denumire comună pentru numeroasele specii de decapode marine asemănătoare creveţilor, care trăiesc pe fundul oceanului şi sunt, de obicei, nocturne.

Homarii sunt necrofili, dar se hrănesc şi cu peşti vii, moluşte mici, nevertebrate şi vegetaţie marină. Una sau mai multe perechi de picioare sunt deseori transformate în cleşti, de obicei mai mari pe o parte. Homarii veritabili prezintă o protuberanţă distinctă pe carapacea superioară a corpului.

Homarul american (Homarus americanus) şi cel norvegian (Nephrops norvegicus) sunt cei mai importanți din punct de vedere comercial, fiind foarte apreciați ca preparate culinare. Homarul american, întâlnit din Labrador până în Carolina de Nord, cântărește în jur de 0,5 kg şi măsoară cca 25 cm în lungime, atunci când este pescuit în ape de mică adâncime.

Majoritatea exemplarelor de la adâncimi mari cântăresc în jur de 2,5 kg, unele putând ajunge la o greutate de 20 kg.