Michelsen Alfonso Lopez

(30.06.1913, Bogotá, Columbia – 11.07.2007, Bogotá)

Președinte al Columbiei (1974-1978).

Fiu al unui fost președinte, a ocupat posturi de senator, guvernator şi ministru de externe, apoi a câștigat detașat în prima campanie prezidențială adevărată din Columbia (1974). Liberal, a crescut taxele pe veniturile mari şi a încercat să diminueze inflația, însă eliminarea subvenționării prețurilor şi o escaladare a șomajului au condus la conflicte de muncă, preluări de pământ de către ţărani şi activităţi de gherilă. În 1982 a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte.

Lorenzo Monaco

(1370/1371, Siena, Republica Siena – 1425, Florenţa)

Pictor italian.

A depus jurămintele ordinului camaldolez din Florența în 1391 (în italiană, monaco, călugăr), însă în 1402 s-a înscris în breasla pictorilor şi a trăit în afara mănăstirii. Opera sa combină liniile grațioase şi simțul decorativ al școlii sieneze cu tradițiile școlii florentine. Încoronarea Fecioarei (1413) relevă predilecția artistului pentru haine bogate, forme ritmice, curbilinii şi înțelegerea specială a luminii.

Frescele sale din capela Bartolini a bisericii Santa Trinità din Florența l-au consacrat ca maestru al artei gotice.

Pietro şi Ambrogio Lorenzetti

(1280/1290, Siena?, Republica Siena – 1348, Siena; 1290, Siena, Republica Siena – 1348, Siena)

Pictori italieni.

Este posibil ca amândoi fraţii să fi fost discipoli ai lui Duccio di Buoninsegna, a cărui influenţă se remarcă în piesa de altar din Pieve di Santa Maria, la Arezzo (pictată de Pietro), şi în primele lucrări ale lui Ambrogio. Picturile lui Ambrogio sunt caracterizate de un realism individualist şi de o preocupare pentru spaţiul şi forma tridimensională, evidente în seriile sale de fresce din Palazzo Pubblico din Siena (1338-1339).

Acestea relevă interesul pictorului pentru perspectivă, pe lângă înclinațiile de filozof moral şi politic. Frescele din biserica San Francesco de la Assisi (cca 1315) amintesc de relaţia sa cu arta lui Giotto, deși se remarcă prin atenția asupra detaliilor. Lucrările Nașterea Fecioarei şi Prezentarea în templu din catedrala de la Siena (1342) se remarcă prin tehnicile de perspectivă. Împreună cu Simone Martini, cei doi frați au fost principalii exponenți ai artei sieneze a anilor dinaintea Marii Ciume, din cauza căreia se presupune că au murit amândoi.

Konrad Lorenz

(07.11.1903, Viena, Austria – 27.02.1989, Altenburg)

Zoolog austriac, fondator (împreună cu Nikolaas Tinbergen) al etologiei moderne, încă elev, a îngrijit animalele bolnave ale grădinii zoologice din apropiere.

În 1935 a elucidat pentru prima dată şi a demonstrat fenomenul de imprinting la puii de rață şi de gâscă. Ulterior a examinat sursele agresivităţii umane, în cartea de mare succes Aşa-zisul rău (Das sogenannte Böse, 1963), şi natura gândirii umane. Alte lucrări cunoscute sunt El vorbea cu patrupedele, cu păsările şi cu peștii (Er redete mit dem Vieh, den Vöglen und den Fischen, 1949) şi Aşa a descoperit omul câinele (So Kam der Mensch auf den Hund, 1950).

A împărţit în 1973 Premiul Nobel cu Tinbergen şi Karl von Frisch.

Edward Lorenz

(23.05.1917, West Hartford, Connecticut, SUA – 16.04.2008, Cambridge, Massachusetts)

Meteorolog american.

După studii de matematică la Universitatea Harvard, în 1942 a început să se ocupe de meteorologie în cadrul Forţelor Aeriene ale SUA. După Al Doilea Război Mondial a fost cercetător la MIT, unde a obţinut un doctorat în meteorologie (1948) şi a predat ulterior ca profesor.

La începutul anilor 1960, a descoperit că vremea prezintă un fenomen neliniar, cunoscut sub numele de dependenţă senzitivă de condiţiile iniţiale {vezi teoria haosului). A explicat pentru public acest fenomen, care face imposibile previziunile meteorologice de lungă durată, numindu-l efectul fluturelui: mişcarea aripilor unui fluture în China poate duce câteva zile mai târziu la schimbări impredictibile ale vremii în SUA.

contractarea Lorentz-Fitzgerald

În fizica relativistă, termen ce denumește scurtarea unui obiect de-a lungul direcției mișcării sale relative la un observator.

Dimensiunile în alte direcţii nu se contractă. Conceptul a fost propus în 1889 de fizicianul irlandez George F. Fitzgerald (1851-1901) şi dezvoltat ulterior, în mod independent, de Hendrik Antoon Lorentz. Semnificativă la viteze apropiate de cea a luminii, contractarea rezultă din caracteristicile spaţiului şi timpului, şi nu din compresie, răcire sau orice altă perturbare fizică similară.

Vezi şi dilatarea timpului.

transformările Lorentz

Set de ecuații în fizica relativistă, care leagă coordonatele spațiale şi temporale a două sisteme aflate în mişcare constantă şi relativă unul faţă de altul; au fost formulate în 1904 de către Hendrik Antoon Lorentz.

Utilizate pentru a descrie fenomenele apropiate de viteza luminii, aceste transformări exprimă faptul că spaţiul şi timpul nu sunt absolute; lungimea, timpul şi masa depind de mişcarea relativă a observatorului, iar viteza luminii în vid este constantă şi independentă de mişcarea observatorului sau a sursei.

Hendrik Antoon Lorentz

(18.07.1853, Arnhem, Olanda – 04.02.1928, Haarlem)

Fizician olandez.

A predat la Universitatea din Leiden între 1878 şi 1912, apoi a condus Institutul Teyler din Haarlem. În 1875 a revizuit teoria radiaţiei electromagnetice a lui James Clerk Maxwell, explicând reflexia şi refracţia luminii. Încercând să conceapă o singură teorie care să explice relaţia între electricitate, magnetism şi lumină, a sugerat ulterior că atomii ar putea fi alcătuiţi din particule încărcate cu energie, care oscilează şi produc lumină.

În 1896, studentul său, Pieter Zeeman (1865-1943), a demonstrat acest fenomen {vezi efectul Zeeman), iar în 1902 celor doi le-a fost acordat Premiul Nobel pentru fizică. În 1904, Lorentz a dezvoltat transformările Lorentz (inclusiv aşa-numita contractare Fitzgerald-Lorentz), formule matematice care leagă măsurătorile spaţiale şi temporale ale unui observator de cele ale unui al doilea observator, aflat în mişcare relativă faţă de primul. Acestea au format baza teoriei speciale a relativităţii a lui Albert Einstein.

Lorena

Ducat în V Europei şi regiune administrativă franceză.

Inițial numit Lorena Superioară şi apoi Lorena, a fost fondat în urma împărțirii regiunii Lotharingia în două ducate (959 d.Hr.). Lorena Superioară, așezată în regiunea râurilor Meuse şi Moselle, a fost stăpânită între sec. XI şi XV de o familie ducală. Metz, Toul şi Verdun, ieşite de sub controlul ducelui, au fost cucerite de Franța în 1552.

A trecut definitiv sub coroana franceză în 1766 si a fost împărţit în departamente în 1790. În urma Războiului franco-pru-sian, o parte din Lorena a fost cedată Germaniei, ca parte din Alsacia-Lorena. Actuala regiune Lorena are o populație estimată în 1999 la 2 310 376 locuitori şi o suprafață de 23 547 km2.- Centrul administrativ este la Metz.