Karl Heinrich Marx

(15.05.1818, Trier, provincia Rin, Prusia – 14.03.1883, Londra, Anglia)

Filozof politic, teoretician al științelor economice şi revoluționar german.

A urmat studii umaniste la Universitatea din Bonn (1835), dreptul şi filozofia la Universitatea din Berlin (1836-1841), unde a intrat în contact cu lucrările lui George Wilhelm Friedrich Hegel. Lucrând ca scriitor la Köln şi Paris (1842-1845), a devenit activist al politicii de stânga. La Paris s-a întâlnit cu Friedrich Engels, care avea să devină colaboratorul său permanent.

Expulzat din Franţa în 1845, s-a mutat la Bruxelles, unde şi-a desăvârșit orientarea politică, iar el şi Engels au publicat lucrări, devenind cunoscuți. Marx a fost invitat să se alăture unei grupări secrete de stânga din Londra, pentru care a scris împreună cu Engels Manifestul Partidului Comunist (Manifest der Kommunistischen Partei, 1848). În același an, a organizat primul Congres Democratic de la Rhineland din Germania, opunându-se încercării regelui Prusiei de a dizolva Adunarea Prusacă. Exilat din Germania, s-a stabilit la Londra în 1849, unde va trăi tot restul vieţii Ani de zile familia sa a trăit în sărăcie, iar doi dintre copiii săi au murit.

A lucrat cu jumătate de normă în calitate de corespondent european al publicaţiei New York Tribune (1851-1862), în timp ce scria lucrarea critică despre capitalism Capitalul (Das Kapital, 3 vol, 1867-1894). A fost o figură importantă în Internaționala I din 1864, până la trădarea lui Mihail Bakunin, din 1872. Vezi comunism; materialism dialectic; marxism.

frații Marx

Actori de comedie americani.

Cei cinci fraţi erau Chico (născut Leonard, 1886-1961), Harpo (născut Adolph Arthur, 1888-1964), Groucho (născut Julius Henry, 1890-1977), Gummo (născut Milton, 1893-1977) şi Zeppo (născut Herbert, 1901-1979). Alături de mama lor, Minnie, aceştia au alcătuit un număr de vodevil numit The Six Musical Mascots (1904-1918).

Gummo a părăsit echipa devreme, iar frații s-au numit apoi „cei patru frați Marx”. Au devenit celebri odată cu prima lor piesă de pe Broadway, I’ll Say She Is (1924), urmată de The Cocoanuts (1925, ecranizată în 1929) şi Animal Crackers (1926, ecranizată în 1930). Ulterior, au jucat în Monkey Business (1931), Horse Feathers (1932), Duck Soup (1933), A Night at the Opera (1938), Room service (1938), printre alte filme, în care au combinat cu abilitate umorul verbal şi cel vizual, în care Groucho era maestru al comentariilor spontane, spirituale, contrabalansând frenetismul şi mișcările anarhice ale tăcutului Harpo şi ale lui Chico, cel cu accent italian.

În 1934, Zeppo a părăsit trupa, care s-a destrămat în 1949. Groucho a fost gazda popularei emisiuni de cultură generală You bet your life (1950-1961).

Andrew Marvell

(31.03.1621, Winestead, Yorkshire, Anglia – 18.08.1678, Londra)

Poet şi om politic englez.

A fost angajat ca instructor public, în timpul regimului lui Oliver Cromwell, apoi a devenit asistent al lui John Milton la Ministerul de Externe (1657). Începând cu 1659 a deținut un loc în Parlament. Reputaţia sa, ca unul dintre cei mai talentaţi poeţi laici metafizici (vezi poezie metafizică), se bazează pe o colecție de versuri lirice, cum ar fi Sfioasei lui iubite (To His Coy Mistress, 1681) şi The Garden.

Printre alte lucrări se numără ode clasice, precum Oda în stilul lui Horațiu dedicată întoarcerii lui Cromewell din Irlanda (An Horatian Ode upon Cromwell’s Return from Ireland, 1650), satire politice versificate, îndreptate împotriva guvernului de după Restaurație – de ex. Ultimele instrucțiuni date unui pictor (Last Instructions to a Painter, 1667) – şi satire în proză.

Marţial în latină Marcus Valerius Martialis

(38/41 d.Hr., Bilbilis, Hispania – 103 d.Hr., /?/)

Poet roman.

Născut într-o colonie romană din Spania, Marţial a plecat de tânăr la Roma. Aici, a intrat în contact cu personalităţi precum Seneca, Lucan şi Iuvenal şi s-a bucurat de patronajul împăraţilor Titus şi Domiţian. Poezia sa de început, în care îl adula pe Titus, nu s-a făcut remarcată. Este renumit pentru cele 12 cărţi de epigrame (86-102?), formă literară al cărei creator este.

Acide şi deseori obscene, epigramele prezintă societatea romană din timpul imperiului timpuriu, remarcabile fiind prin caracterul complet şi acurateţea cu care descriu defectele umane.

L. Martov

(24.11.1873, Istanbul, Imperiul Otoman – 04.04.1923, Berlin, Germania)

Revoluționar rus.

A trăit la început în Vilna, unde a făcut parte din grupul socialist iudaic Bund. În 1895, alături de Vladimir Ilici Lenin, a format Uniunea Luptei pentru Eliberarea Clasei Muncitoare din Sankt Petersburg. După ce a fost arestat de mai multe ori, apoi exilat în Siberia (1896-1899), i s-a alăturat lui Lenin în Elveția, ca editor al publicației Iskra.

Începând cu 1903, Martov a susținut facțiunea menşevică a Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, devenind liderul acesteia (1905-1907). După Revoluţia Rusă din 1917, a sprijinit guvernul bolşevic în Războiul Civil Rus, însă ulterior s-a opus numeroaselor măsuri dictatoriale ale guvernului. A părăsit Rusia în 1920 şi a editat Curierul socialist la Berlin.

martir

Persoană care preferă să-şi dea viaţa decât să-şi renege religia.

A accepta să devii martir a reprezentat un ideal colectiv în vechiul iudaism, în special în era macabeilor, iar importanţa actului s-a menținut în epoca modernă. Romano-catolicismul consideră suferința martirilor un test al credinței adepților. Numeroși sfinți ai Bisericii timpurii au fost martirizaţi în timpul persecuţiei ordonate de împărații romani.

Martirii pot fi canonizați chiar dacă nu au înfăptuit minuni. Islamul cunoaşte două feluri de credincioşi martiri: cei morţi în jihad şi cei ucişi pe nedrept. În budism, un bodhisattva este considerat martir deoarece el își amâna voluntar iluminarea pentru a uşura suferința altora.

Martinù Bohuslav

(08.12.1890, Boemia – 28.08.1959, Liestal, Elveția)

Compozitor ceh.

A început să compună la vârsta de 10 ani, însă a fost exmatriculat de la conservator din cauza neglijenței față de studii. Primele sale piese relevă influențele muzicii folclorice cehe şi cele ale muzicii lui Claude Debussy. Începând cu 1923, la Paris, a devenit cunoscut pentru lucrările originale de balet şi a experimentat neoclasicismul, jazzul şi muzica ragtime.

A compus multe lucrări, printre care şase simfonii, opere (Julietta, 1938) şi lucrări corale mari (Balada lui Ghilgameş, 1955), însă a depus puţine eforturi pentru a se promova.

Harry Edmund Martinson

(06.05.1904, Jämshög, Suedia – 11.02.1978, Stockholm)

Romancier şi poet suedez.

Şi-a petrecut copilăria în cămine de copii, iar prima tinerețe, în marina comercială, muncind sau numai călătorind. Şi-a descris primele experienţe în două romane autobiografice, Urzica înflorită (1935) şi Nomad (1936), şi în schiţe de călătorie. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără colecţia de poezii Trade Wind (1945), romanul Drumul către Klockerike (1948) şi poemul epic Aniara (1956).

În 1949 a devenit primul scriitor autodidact din clasa muncitoare care a fost ales în Academia Suedeză, în 1947 a împărțit cu Eyvind Johnson Premiul Nobel pentru literatură.

Pater Martins

(n. 27.10.1946, Copenhaga, Danemarca)

Dansator şi coregraf american de origine daneză, director al trupei New York City Ballet.

A predat la Școala Regală Daneză de Balet şi a devenit membru al trupei acesteia în 196S. S-a alăturat baletului newyorkez în 1969 ca dansator principal, cu roluri în piesele Goldberg Variations, de Jerome Robbins, şi Duo concertante, de George Balanchine. A devenit coregraful companiei în 1977, cu lucrarea Calcium Light Night.

După moartea lui Balanchine în 1983, Martins a devenit codirector (până în 1990) şi apoi director unic al companiei.

Martinica

Insulă situată în arhipelagul Antilelor Mici, Indiile de Vest.

Suprafața: 1 128 km2;

386 000 loc (2002).

Centrul administrativ: Fort-de-France.

Ţinut aparţinând Franţei, are o lungime de 80 km şi o lăţime de 35 km. Relieful este predominant muntos, cel mai înalt pisc fiind vârful vulcanic Pelăe, vulcan activ. Economia se bazează pe turism. În 1502, când Cristofor Columb a descoperit insula Martinica, aceasta era locuită de indienii carib, care îndepărtaseră populaţia de indieni arawak. În 1635, un francez a stabilit acolo o colonie iar în 1674 insula a trecut sub administraţia Coroanei franceze.

Britanicii au cucerit şi stăpânit insula între 1762 şi 1763, au reocupat-o în timpul războaielor napoleoniene însă de fiecare dată a fost returnată Franţei. Transformată în teritoriu francez în 1946, a rămas sub stăpânire franceză, în ciuda unei mişcări comuniste de independenţă din anii 1970.