Alecsandri, Vasile

(14.06.1821, Bacău, Moldova (România) -22.08.1890, Mirceşti, laşi)

Scriitor şi om politic român.

A urmat la Paris studii diverse de medicină, inginerie, drept – fără să încheie nici unul dintre ele, devenind scriitor din vocaţie. A fost codirector al Teatrului Naţional (1840-1842), colaborator la Dacia Literară (1840), editor al revistei Propăşirea (1844), redactor şi proprietar al României Literare (1855).

Angajat în marile obiective naţionale ale epocii, a participat la Revoluţia de la 1848 din Moldova, a militat pentru Unirea Principatelor, a fost unul dintre colaboratorii principali ai domnitorului Alexandru loan Cuza, ministru de externe şi ambasador al României la Paris (1885-1890), deputat.

Dincolo de preocupările sale politice, Alecsandri rămâne poetul deschizător de drumuri în multe genuri şi specii literare. Poet de inspiraţie romantică, a compus lirică intimă, doine, balade, legende, poeme şi poezii cu subiecte istorice (Mărgăritărele 1856; Legende, 1878), dar şi un ciclu dedicat Războiului de Independenţă al României (Ostaşii noştri, 1878).

S-a apropiat cu atenţie de folclorul românesc, punând în lumină valoarea lui estetică, dar a fost preocupat şi de analiza oarecum metodică şi de clasificarea pe specii. Graţie eforturilor sale de culegător, baladele Mioriţa şi Toma Alimoş au intrat în circuitul public. Aceste preocupări s-au reflectat în creaţiile poetice din volumele Doine şi lăcrimioare (1853), Poezii poporale, Balade (Cântice bătrâneşti) (1852-1853).

Cu ciclul de poezii Pasteluri (1867-1869), reprezentând delicate şi armonioase descrieri rustice ale peisajului Mirceştilor sub rotaţia anotimpurilor, devine întemeietorul unei specii lirice numite de aici înainte pastel. Ca director de teatru, Alecsandri şi-a asumat sarcina realizării unui repertoriu de piese româneşti, într-o epocă dominată de traduceri mai mult sau mai puţin inspirate.

Piesele sale, în majoritate vodeviluri facile, oferă totuşi un tablou radiografie al moravurilor societăţii contemporane, de mare succes bucurându-se, de atunci şi până în prezent, seria de piese cu personajul Coana Chiriţa în centrul intrigii: Chiriţa în Iaşi (1850), Chiriţa în provincie (1852), Chiriţa în voiagiu (1864), Chiriţa în balon (1874).

A scris însă şi drame: Despot Vodă (1878-1879), Fântâna Blanduziei, Ovidiu. A fost ales membru al Societăţii Academice Române (1867), viitoarea Academie Română, la înfiinţarea acesteia (1879).

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *