Alfabetizare

Abilitate de a scrie şi de a citi.

Termenul se poate referi la familiarizarea cu literatura şi la nivelul de bază al instrucţiei obţinute prin cuvântul scris. În civilizaţiile antice, precum cele sumeriene şi babiloniene, numai un grup foarte restrâns de intelectuali şi preoţi ştiau să scrie şi să citească. Deşi mai extinsă în timpul Greciei şi Romei antice, alfabetizarea a rămas limitată la membrii claselor superioare.

Răspândirea ştiinţei de carte în Europa Evului Mediu este dovedită de folosirea scrisului pentru funcţiuni îndeplinite în trecut pe cale orală, precum delegarea servitorilor şi consemnarea probelor la judecăţi. Sporirea alfabetizării în Europa a fost strâns legată de marile transformări sociale, cum ar fi Reforma protestantă, care a introdus studiul individual al Bibliei, şi dezvoltarea ştiinţei moderne.

Răspândirea ştiinţei de carte în timpul Reformei şi al Renaşterii a fost în mare parte facilitată de dezvoltarea tiparului cu litere mobile şi de adoptarea limbilor materne „vulgare”, vernaculare, în locul latinei.

Învăţământul obligatoriu, înfiinţat în Anglia, Europa şi SUA în sec. XIX, a dus la creşterea numărului celor ce ştiu să scrie şi să citească în lumea industrializată modernă.

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *