Aman, Theodor

(20.03.1831, Câmpulung Muscel, Argeş, România – 19.08.1891, Bucureşti)

Pictor şi grafician român.

A studiat la Craiova şi Bucureşti, apoi la Paris. Este unul dintre creatorii şcolii româneşti de pictură şi cofondator, alături de Gh. Tattarescu, al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (1863), al cărei prim director a fost.

Stilul său artistic reflectă orientarea academistă a epocii, însă deschis influenţelor romantice şi realiste şi receptiv la înnoirile impresioniste. Compoziţiile istorice reprezintă un gen definitoriu al artistului care, însă, nu a neglijat nici naturile statice sau peisajele şi portretele. Printre lucrările sale se numără: Vlad Ţepeş şi solii turci (1861-1864), Tudor Vladimirescu (1874-1876), Hora de la Aninoasa, Ţiganca, Autoportret (1853).

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *