Ampere, Andre Marie

(22.01.1775, Lyon, Franţa -10.06.1836, Marsilia)

Fizician francez care a întemeiat şi denumit ştiinţa electrodinamicii, sau electromagnetismul.

Numele său se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi, amperul fiind unitatea de măsură a intensităţii curentului electric. Născut într-o prosperă familie burgheză la apogeul Iluminismului francez, Ampere a fost personificarea culturii ştiinţifice a timpului său. Tatăl său, Jean-Jacques Ampere, era un negustor înstărit, dar şi un admirator al filozofiei lui Jean-Jacques Rousseau ale cărui teorii privind educaţia, aşa cum sunt expuse în Emile, au stat la baza educaţiei lui Ampere.

Rousseau susţinea că băieţii ar trebui să evite educaţia formală şi să urmeze „o educaţie de la natură”. Tatăl lui Ampere a pus în practică acest ideal permiţându-i fiului său să se instruiască liber între pereţii bibliotecii sale bine dotate. Capodoperele Iluminismului francez precum Histoire naturelle, generale et particuliere (începută în 1749) a lui Georges-Louis Leclerc, conte de Buffon, sau Encyclopedie d’Alembert a lui Denis Diderot şi Jean Le Rond (volume adăugate între 1751 şi 1772) au devenit astfel adevăraţii profesori ai lui Ampere, în plus, beneficiind de accesul la cele mai recente cărţi de matematică, a început să înveţe singur matematici avansate la 12 ani.

Mama lui era o femeie credincioasă, aşa că Ampere a fost iniţiat în credinţa catolică în paralel cu ştiinţa Iluminismului. Revoluţia Franceză (1787-1799), căreia i-a fost martor în timpul tinereţii sale, a avut la rândul ei o importantă contribuţie formatoare.

Jean-Jacques Ampere a fost chemat de noul guvern revoluţionar în serviciul public, fiind numit judecător de pace într-un orăşel de lângă Lyon, dar ulterior, opunându-se iacobinilor, a fost ghilotinat pe 24 noiembrie 1793. Cu toate că Revoluţia Franceză i-a provocat lui Andre Marie mari traume personale, ea a creat totuşi noile instituţii ştiinţifice care au stat la baza succesului său profesional.

În 1779 a obţinut prima lui slujbă de profesor de matematică, plătită prost, dar suficientă pentru a întemeia o familie; Jean-Jacques, care va ajunge un filolog renumit, s-a născut în anul următor. Perioada de maturitate a lui Ampere coincide cu tranziţia la regimul napoleonean din Franţa, tânărul tată şi profesor găsind posibilităţi noi de afirmare în cadrul structurilor tehnocrate favorizate de noul împărat francez. În 1802, Ampere a fost numit profesor de fizică şi chimie la ficole Centrale din Bourg-en-Bresse. Şi-a folosit timpul făcând cercetări matematice şi scriind Consideraţiuni asupra teoriei matematice a jocurilor (Considerations sur la theorie mathematique de jeu, 1802) un tratat de probabilităţi matematice pe care l-a trimis Academiei de Ştiinţe din Paris în 1803.

După moartea soţiei sale în iulie 1803, Ampere s-a mutat la Paris unde a primit un an mai târziu un post de asistent la noua Şcoală Politehnică, iar în 1809, deşi nu avea o diplomă recunoscută, a primit un post de profesor. Pe lângă poziţiile deţinute până în 1828 la această înaltă şcoală, Ampere a predat în 1819 şi 1820 şi cursuri de filozofie şi astronomie ia Universitatea din Paris, iar în 1824 i s-a oferit postul de şef de catedră de fizică experimentală la College de France.

În 1814 a fost invitat să se alăture corpului de matematicieni din noul Institut Imperiale, umbrelă sub care avea să funcţioneze Institutul Naţional de Ştiinţe şi Arte. În tot acest timp, Ampere a scris o mulţime de lucrări în domenii dintre cele mai variate, de la matematică si filozofie la chimie şi astronomie, o varietate de domenii obişnuită printre savanţii epocii.

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *