Anii petrecuţi la San Marco

Angelico a rămas la Fiesoie până în 1439, când a intrat în mănăstirea San Marco din Florenţa. Acolo şi-a lucrat majoritatea frescelor.

San Marco trecuse de la călugării silvestini la dominicani în 1436 şi reconstruirea bisericii şi a mănăstirii sale a început prin 1438, după planurile arhitectului şi sculptorului florentin Michelozzo. Construcţia a fost sponsorizată generos de familia Medici. Pe la 1438, Cosimo de Medici cel Bătrân i-a cerut lui Fra Angelico să execute fresca altarului, pentru care a pictat o altă sacra conversazione. În 1443, când biserica a fost sfinţită, de Bobotează, altarul trebuie să fi dominat sălaşul sacru. Angelico i-a înfăţişat pe Fecioară şi Prunc pe un tron, cu sfinţi de ambele părţi, ce se pierdeau în spaţiu; printre ei se aflau şi cei doi sfinţi patroni ai familiei Medici, Cosma şi Damian.

Această lucrare, una dintre cele mai fascinante pe care le-a creat Fra Angelico, are ca fundal un crâng des de chiparoşi, palmieri şi pini, pe un cer adânc, fără tonuri. Personajele par eliberate de orice pasiune umană şi emană o supremă linişte sufletească. O predella, prezentând opt mici legende ale celor doi sfinţi ai familiei Medici, separate de o Pieta (Fecioara Maria ţinând trupul lui Hristos), completează lucrarea.

Aceste picturi se află acum în diverse muzee. În mănăstirea San Marco din Florenţa se află picturi care marchează apogeul carierei lui Angelico. În sala capitulului se găseşte o mare Răstignire care seamănă cu Moralitătile din sec. XIV, care îndemna la ruperea de lume şi salvarea prin Hristos. În jurul celor trei personaje crucificate pe fondul cerului, Angelico a pictat alte personaje rituale, aranjate ritmic, printre care martiri, fondatori ai ordinelor religioase, pustnici şi apărători ai ordinului dominican (al căror arbore genealogic este descris în fundalul acestei scene frapante), precum şi pe cei doi sfinţi protectori ai familiei Medici. De aceea, pentru înţelegerea acestei lucrări, Fra Angelico a dezvoltat un concept care abia dacă era sugerat în frescele de altar anterioare.

Călugărul a zugrăvit preamărirea Mântuitorului în multe alte picturi din mănăstire şi în chilii. Pe un coridor a executat o Bună Vestire care a lărgit tiparul primei sale lucrări de acest fel, din Cortona. În chilii l-a înfăţişat pe Hristos crucificat în cel puţin 20 de exemple, toate legate de viaţa mănăstirească. Pictura acestor spaţii înguste este complicată, probabil munca a numeroşi ucenici conduşi de maestru, inclusiv Benozzo Gozzoli, cel mai bun dintre discipolii lui Fra Angelico, şi Zanobi Strozzi, un alt elev mai cunoscut ca miniaturist, precum şi primul său colaborator, Battista Sanguigni. Mâna lui Fra Angelico este identificabilă în primele zece chihi din aripa de est. Trei subiecte merită o atenţie specială: o Înviere, o Încoronare a Fecioarei şi, în special, o Bună Vestire, aflate într-o galerie albă simplă, cu Sf. martir Petru în rugăciune, întors timid cu faţa către grup, hainele lui colorate contrastând cu cele două tonuri de roz ale veşmintelor Fecioarei şi ale îngerului.

Chiliile, iniţial ascunse vederii publicului datorită jurămintelor monastice de izolare, dezvăluie bucuria secretă a pictorului-călugăr de a crea personaje pure care să îi îndrume pe ceilalţi călugări către meditaţie şi rugăciune. Imaginile din aceste picturi sunt expresii lirice ale pictorului care era şi stareţ al călugărilor.

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *