Anton Holban

(10.02.1902, Huşi, Vaslui, România – 15.01.1937, București)

Scriitor român.

Nepot de frate al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul. A terminat Facultatea de Litere din Bucureşti şi a început, fără a duce la sfârșit, o teză de doctorat având ca temă Dandysmul în opera lui Barbey d’Aurevilly, doctorat pe care urma să-l susțină în Franța. Profesor de franceză la Galați, apoi la București.

A murit din cauza unei infecții postoperatorii. Adept al prozei de analiză psihologică de tip proustian, a creat nuvele şi romane cu personaje obsedate de iubire şi moarte, proiectate pe fundalul mediului citadin modern. Discursul narativ subiectiv dezvoltat după principiul muzical al temei cu variaţiuni în patru romane antume (Romanul lui Mirel, 1929, O moarte care nu dovedeşte nimic, 1931, Parada dascălilor, 1932, Ioana, 1934) şi unul postum (Jocurile Daniei, 1971) dezvăluie indivizi suferind de prea multă luciditate, care încearcă să se elibereze de obsesii şi de suferinţa prin scris, prin literatură.

Înscriindu-se în linia romanului românesc modern alături de Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu şi Mircea Eliade, proza sa apare ca un jurnal intim ce înregistrează confesiunile unui suflet chinuit, experiențele şi trăirile intime aproape fără intervenția ficțiunii artistice.

De altfel, între romane şi nuvele (Halucinații, 1938) circulă aceleaşi personaje şi aceeaşi problematică degajată din programul scriitorului: observarea şi transcrierea fidelă, nudă, a trăirilor şi sentimentelor, până la eşecul lor neechivoc.

Publicat în H

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *