Bălcescu, Nicolae

(29.06.1819, Bucureşti, România -29.11.1852, Palermo, Italia)

Om politic, istoric şi scriitor român.

Adept al unei ideologii revoluţionar-democrate cu orientare radicală, în calitate de întemeietor al societăţii politice secrete Frăţia, s-a implicat în mişcările antifeudale şi s-a situat în fruntea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. Membru al guvernului revoluţionar provizoriu, a susţinut programul acestuia, prezentat în Proclamaţia de la Islaz, privind eliberarea robilor ţigani, votul universal şi direct şi, în special, împroprietărirea ţăranilor.

După înăbuşirea mişcării, a fost nevoit să ia calea exilului. A murit de tuberculoză la Palermo si a fost înmormântat în cimitirul unei mănăstiri capucine. Studiile sale istorice l-au impus ca întemeietor al istoriografiei româneşti moderne. Împreună cu August Treboniu Laurian, a editat Magazin istoric pentru Dacia (1845-1848), revistă care a jucat un rol hotărâtor în dezvoltarea ideologiei naţionale.

Lucrarea sa cea mai importantă, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, însufleţită de patos naţional-romantic, a rămas în manuscris şi a fost publicată de Alexandru Odobescu în 1878.

Publicat în B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *