Bariţiu, George

(24.05.1812, Jucu de Jos, Cluj, Transilvania, România – 02.05.1893, Sibiu)

Istoric şi gazetar român.

Întemeietor al presei româneşti din Transilvania şi unul dintre fondatorii sibieni ai Societăţii Literare Române din Bucureşti (1866). În timpul şi după Revoluţia de la 1848, a desfăşurat o remarcabilă activitate politică, dedicată apărării drepturilor sociale şi naţionale ale românilor ardeleni.

Gazetar prodigios, a colaborat la majoritatea periodicelor timpului şi a editat el însuşi câteva (Gazeta de Transilvania, Foaie pentru minte, inimă şi literatură), cu articole izvorâte din formaţia sa de cărturar iluminist.

În spiritul curentului latinist, dar de pe poziţii moderate, a susţinut unitatea scrierii limbii române în toate cele trei provincii, a editat lucrări animate de ideile curentului romantic privind cunoaşterea trecutului social-istoric al popoarelor, a contribuit la dezvoltarea mişcării teatrale ca autor dramatic și ca actor, a sprijinit acțiunea de traducere în românește a literaturilor străine în scopul îmbogățirii artistice a limbii române și a formulat direcțiile unui program de culegere a folclorului și obiceiurilor populare.

A mai scris povestiri, nuvele și versuri.

Publicat în B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *