Barth, Karl

(10.05.1886, Basel, Elveţia – 9/10.12.1968, Basel)

Teolog elveţian.

A studiat la universităţile din Berlin, Tubingen şi Marburg. Între 1911-1921 a fost pastor la Safenwil, Elveţia. Tragedia Primului Război Mondial l-a determinat să mediteze asupra teologiei liberale a profesorilor săi, cu rădăcini în ideile postiluministe.

Cu Epistola către romani (1919) a inaugurat o schimbare radicală în gândirea protestantă, iniţiind un curent aproape neoortodox. Datorită operei sale, fost invitat ca profesor la Gottingen (1921), Munster (1925) şi Bonn (1930).

A fost fondator al Bisericii Confesionale, care s-a opus regimului nazist. Refuzul său de a ţine o predică prin care să îndemne la alegerea lui Hitler l-a costat postul de la Bonn şi a fost nevoit să se întoarcă la Basel. În 1948, a vorbit la deschiderea Conciliului Mondial al Bisericilor şi a vizitat Roma cu ocazia participării la Conciliul Vatican II.

Publicat în B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *