bază de date

Colecţie de date sau informaţii, organizată pentru căutarea şi găsirea rapidă a acestora, în special de către un computer.

Bazele de date sunt structurate pentru a facilita stocarea, recuperarea, modificarea şi ştergerea informaţiilor în cursul diferitelor operaţiuni de prelucrare a datelor. O bază de date este alcătuită dintr-un fişier sau dintr-un set de fişiere care poate fi împărţit în mai multe înregistrări, fiecare dintre acestea fiind alcătuit din unul sau mai multe câmpuri.

Câmpul este unitatea de bază a stocării de date. Informaţiile din bazele de date pot fi găsite mai ales prin căutări specializate. Prin folosirea de cuvinte-cheie şi comenzi de sortare, utilizatorii pot căuta, rearanja, grupa şi selecta rapid câmpul din mai multe dosare pentru a recupera sau a crea rapoarte despre anumite categorii de date, în conformitate cu regulile sistemului de management al bazelor de date folosit.

Publicat în B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *