Bob Dylan născut Robert Allen Zimmerman

(n. 24.05.1941, Duluth, Minnesota, SUA)

Compozitor şi interpret american.

A crescut în Hibbing, Minnesota. Şi-a luat numele poetului Dylan Thomas şi a călătorit de-a lungul Statelor Unite în încercarea de a-l imita pe W. Guthrie. A început să cânte ca profesionist în cafenelele din Greenwich Village, iar la începutul anilor 1960 a început să-şi lanseze albumele, făcându-se remarcat şi admirat atât de critici, cât şi de admiratorii muzicii folk.

Cântecele sale Blowin’ in the Wind şi The Times They Are A-Changin’ au devenit adevărate imnuri ale mişcării pentru drepturi civile, iar Mr. Tambourine Man a fost interpretat ca o apologie a drogurilor halucinogene.

În 1965, a adoptat instrumentele electrice şi ritmurile rock-and-roll, realizând astfel o schimbare majoră a stilului său. Albumele de referinţă Highway 61 Revisited (1965) şi Blonde on Blonde (1966) l-au consacrat ca figură marcantă a muzicii rock, iar versurile sale, marcate parţial de mişcarea beat, au influenţat ulterior complexitatea poetică a muzicii pop.

După un accident de motocicletă, în 1966, şi-a schimbat semnificativ stilul şi a lansat câteva albume (cum ar fi Nashville Skyline, 1969) care au surprins publicul prin tonul lor reflexiv, în surdină, şi prin prezenţa elementelor de muzică country.

Printre numeroasele sale albume ulterioare se numără Blood on the Tfacks (1975) şi Time out of Mind (1997), precum şi Love and Theft. Este probabil cel mai admirat şi mai influent compozitor american al timpului său.

Publicat în D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *