Buzura, Augustin

(n. 22.09.1938, Berinţa, Maramureş, România)

Romancier, eseist și scenarist român.

Fiu al unui miner, a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca (1958-1964), având specializarea psihiatrie, însă nu a profesat, dedicându-se carierei de scriitor.

În 1961, a devenit secretar de redacţie al revistei Tribuna (Cluj). A debutat, în 1963, cu volumul de povestiri Capul Bunei Speranţe, iar în 1966 a publicat o culegere de nuvele psihologice, De ce zboară vulturul?.

În primul roman, Absenţii (1970), pentru care i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor din România, apar câteva teme pe care le va relua şi în alte creaţii ale sale: drama intelectualului într-o societate represivă, asumarea (sau nu) a condiţiei de victimă şi a celei de călău, refuzul sau asumarea duplicităţii pentru a supravieţui într-o lume dominată de frică și de nulităţi, frica de Securitate şi încercarea de a o înfrunta.

A primit Premiul Uniunii Scriitorilor şi pentru următorul roman, Feţele tăcerii (1974), ce reia, din perspectivă psihologică, problema vinovăţiei unui fost securist care încearcă să-şi distrugă victima chiar şi la multă vreme după momentul victimizării. Orgolii (1977), un alt roman al său, a fost ecranizat, pornind de la un scenariu propriu.

După încă un roman cu o tematică similară, Vocile nopţii (1980), şi un volum de eseuri, Bloc-notes (1981), concepe un ciclu, numit Zidul morţii, din care nu a publicat până acum decât două romane, Refugii (1984) şi Drumul cenuşii (1988), cel de-al treilea nefiind încă terminat; ciclul cuprinde teme care se pot regăsi în întreaga sa operă.

Ultimul roman publicat până acum este Recviem pentru nebuni şi bestii (1999), un volum despre persistenţa demonilor comunismului şi în lumea românească liberă ce i-a urmat. Între 1990-2004, a fost preşedintele Fundaţiei Culturale Române, patronată de statul român, iar în această calitate a sprijinit scriitorii din Republica Moldova şi a iniţiat schimburi culturale cu străinătatea.

Între 2004-2005, a fost director al Institutului Cultural Român, instituţie ce a înlocuit Fundaţia Culturală Română. Revocat din această funcţie, a înfiinţat în 2005 o nouă Fundaţie Culturală Română. Este membru al Academiei Române (1992).

Publicat în B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *