Byrd, William

(1543, Lincoln, Lincolnshire?, Anglia -4.07.1623, Stondon Massey, Essex)

Compozitor britanic.

A studiat sub îndrumarea lui Thomas Tallis, fiind numit organist al catedralei Lincoln la vârsta de 20 de ani. În 1572, a devenit organist la Capela Regală, alături de Tallis.

În 1575, celor doi organişti le-a fost acordată, de către regina Elisabeta I, licenţa exclusivă asupra tipăririi şi vânzării cântecelor în Marea Britanie. Deşi a fost acuzat de nenumărate ori ca fiind romano-catolic, a rămas un preferat al reginei.

Se pare că a predat tuturor compozitorilor importanţi din generaţia următoare. Este recunoscut drept cel mai mare compozitor de opere corale sacre din Marea Britanie, precum şi pentru compoziţiile şi cântecele pentru claviatură.

Lucrările sale includ trei mise (pentru trei, patru şi cinci voci), cca 220 de motete latine, patru slujbe anglicane importante şi cca 60 de imnuri, precum şi aproape o sută de piese pentru clavecin, multe păstrate în colecţiile Parthenia şi Cartea pentru clavecin Fitzwilliam (The Fitzwilliam Virginal Book).

Publicat în B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *