azulejo

Faianţă policromă, emailată, lucrată în Spania şi Portugalia în sec. XIV.

Tehnica a fost adusă în Spania de către arabi, în timpul ocupaţiei maure; acest tip de faianţă se folosea în arhitectura islamică, la decorarea pereţilor sau la pavare. Modelele cele mai vechi erau decorate cu motive geometrice, în formă de pătrat cu laturile de 13-15 cm.

În sec XV-XVI, Portugalia a început să importe plăci de faianţă de acest tip din Spania, pentru a le folosi la decorarea clădirilor de cult sau particulare. În sec. XVII, portughezii au început să le exporte în Azore, Madeira şi în Brazilia, spaniolii, la rândul lor, introducându-le în coloniile lor din America.

În sec. XVIII au fost utilizate pe scară largă în Puebla, Mexic, unde interioarele şi exterioarele clădirilor erau placate cu aceste azulejo în culori vii.

aztece, ruinele –

Sit arheologic din NV statului New Mexico.

Situat pe malul râului Animas, la N de oraşul Aztec, a fost înfiinţat în 1923 şi are 1,3 km2. Coloniştii au greşit numindu-le aztece, situl reprezentând ruinele unei aşezări a indienilor pueblo din sec. XII.

Situl a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1987.

aztec

Popor vorbitor de limbă nahuatl, care în sec. XV şi începutul sec XVI stăpânea un imperiu vast în zona centrală şi sudică a Mexicului de astăzi.

Migraţia de pe platourile nordice ale Mexicului poate fi legată de declinul civilizaţiei toltece. Imperiul, care la apogeu avea 5-6 milioane de oameni pe o suprafaţă de mai mult de 200 000 km2, s-a realizat datorită evoluţiei agriculturii, aztecii practicând culturile intensive, irigaţiile şi asanarea mlaştinilor.

Statul aztec era despotic, militarist şi foarte clar împărţit în clase sociale şi caste. Religia era sincretică şi în mare măsură inspirată de credinţele populaţiilor maya. Aztecii practicau sacrificiul uman, activitate care, uneori, a atins proporţii de masă.

Imperiul s-a destrămat atunci când conchistadorul spaniol Hernan Cortes l-a luat prizonier pe împăratul Montezuma II şi a cucerit marele oraş Tenochtitlan (azi Ciudad de Mexico). Vezi şi nahua.

AZT/ azidothymidine/

Medicament care a înregistrat succese în întârzierea evoluţiei bolii SIDA, la pacienţii infestaţi cu HIV.

De la lansarea sa, pe la mijlocul anilor 1980, a prelungit viaţa a milioane de pacienţi. Este foarte eficient în prevenirea transmiterii HIV de la femeile gravide infectate la fetus.

Deoarece acţionează mai mult asupra replicării virusurilor decât asupra celulelor din organism, are mai puţine efecte secundare, în comparaţie cu alte medicamente folosite împotriva bolii SIDA, însă mulţi pacienţi nu-l tolerează.

Efectele sale benefice scad progresiv, odată cu continuarea tratamentului, astfel încât se administrează împreună cu alte medicamente.

Azov, Marea

Mare interioară situată între Ucraina şi Rusia.

Comunică cu Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci. Lungime aproximativă 340 km, lăţime 135 km. Ocupă o arie de 37 600 km2. Este marea cu cea mai mică adâncime din lume, doar 14 m. Este alimentată de fluviile Don şi Kuban, adâncimea la vărsarea lor în golful Taganrog fiind de maxim 1 m.

La V se află bancul de nisip Arabatsk, o porţiune nisipoasă, lungă de 113 km, care separă Marea Azov de Sivas, un sistem de mici golfuri mlăştinoase care despart peninsula Crimeea de zona continentală ucraineană.

azot

Element chimic gazos, având simbol chimic N şi număr atomic 7.

Gaz incolor, inodor şi insipid, alcătuieşte 78% din atmosfera Pământului şi este constituentul întregii materii vii. Azotul este folosit ca materie inertă sau pentru a dilua alte gaze, deoarece molecula diatomică este inertă din punct de vedere chimic. Azotul cu destinaţie comercială este produs prin distilarea aerului lichefiat.

Solidificarea azotului, obţinută prin mijloace naturale, cu microbii din sol şi, în mod industrial, prin procesul Haber-Bosch, îl transformă în compuşi solubili în apă (printre care amoniac şi nitraţi). Amoniacul este materia primă pentru obţinerea majorităţii compuşilor de azot (în special a nitraţilor şi a nitriţilor), utilizaţi în principal la producerea îngrăşămintelor pentru agricultură şi a explozivilor.

Azotul formează mai mulţi oxizi: protoxidul de azot (N2O, gazul ilariant), oxidul de azot (NO), despre care s-a descoperit recent că joacă un rol important în fiziologie, şi dioxidul de azot (NO2), împreună cu alte forme (printre care N2O3 și N2O5) periculos deoarece provoacă poluarea aerului, mai ales când Soarele acţionează asupra sa.

Unii oxizi de azot, numiţi generic NO contribuie semnificativ la poluarea aerului. Alţi compuşi sunt nitriţii, materiale extrem de dure, alcătuite din nitrogen şi un metal; cianurile; azidele, folosite în detonatoare şi capse detonante, şi mii de alţi compuşi organici care conţin azot în grupuri funcționale, într-o structură lineară sau inelară (vezi compusul heteroclitic). Vezi și circuitul azotului în natură.

Azore în portugheză Acores

Arhipelag în E Oceanului Atlantic, formând o regiune autonomă a Portugaliei, 242 073 loc. (2001).

Este constituit din insulele Flores, Corvo, Terceira, Sao Jorge, Pico, Faial, Graciosa, Sao Miguel şi Santa Maria; centrul administrativ se află la Ponta Delgada (pe insula Săo Miguel). Ocupă 2 333 km2.

Insule cu activitate seismică şi vulcanică intensă, se află la cca 1 600 km la V de continentul european. Au fost descoperite de marinarul portughez Diogo de Sevilha în 1427. Popularea a început pe la 1432. Spre sfârşitul sec. XV, toate insulele erau locuite, iar legăturile comerciale cu Portugalia erau deja foarte strânse.

Între 1580-1640, insulele au fost sub dominaţie spaniolă. În 1591, în dreptul insulei Flores s-a dus o bătălie navală între flota britanică şi cea spaniolă. În 1766, portughezii au instalat aici un guvernator şi un căpitan general pentru întreg arhipelagul, iar în 1895 insulele au primit autonomie limitată.

În Al Doilea Război Mondial, aici au fost amplasate importante baze aeriene şi navale; în 1951, SUA au înfiinţat o bază NATO pe insula Lajes.

Azincourt, Bătălia de la –

(25 octombrie 1415)

Bătălie încheiată cu victoria decisivă a Angliei asupra Franţei în Războiul de 100 de Ani.

Revendicând tronul Franţei, Henric V a invadat Normandia cu o armată de 11 000 de oameni, în august 1415. Englezii au cucerit Honfleur în septembrie, dar, cu forţele înjumătăţite de luptă şi boli, s-au hotărât să se întoarcă în Anglia.

La Azincourt au fost încolţiţi de o armată franceză de 20 000-30 000 de oameni, incluzând şi mulţi cavaleri călare echipaţi în armuri grele. Pe un câmp de bătălie restrâns, unde numărul mare al francezilor nu constituia un avantaj pentru aceştia, Henric s-a folosit cu inteligenţă de arcaşii săi, care purtau un echipament uşor.

Francezii au suferit o înfrângere dezastruoasă, pierzând peste 6 000 de oameni, în timp ce englezii au pierdut mai puţin de 450.

azil politic

Protecţie la arest şi extrădare, oferită refugiaţilor politici de către un stat sau o ambasadă care are imunitate diplomatică.

Nimeni nu are dreptul legal la azil politic, aşa încât statul-gazdă cu dreptul legal de a oferi azil politic nu are nici o obligaţie de a-l oferi. Este un drept al statului, nu al individului.

S-a folosit pentru a oferi protecţie persoanelor acuzate pe motive politice, cum ar fi trădarea, dezertarea, revolta şi spionajul. Începând cu sec. XX, azilul politic a fost acordat şi persoanelor care puteau dovedi că, în ţara lor de reşedinţă, erau expuse riscului major de persecuţie din motive politice.