Düsseldorf

Oraş, 570 765 loc. (2002); în zona metropolitană 1 315 736 loc, centrul administrativ al landului Rin-Westfalia de Nord, în V Germaniei.

Situat pe fluviul Rin, este centrul administrativ şi cultural al zonei industriale Rin-Ruhr. Atestat documentar în 1288 de către contele de Berg, a intrat sub administraţia palatinatului Neuberg în 1609. Deşi a avut mult de suferit în Războiul de Treizeci de Ani şi în Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei, s-a revigorat ulterior. A fost concesionat Prusiei în 1815 şi s-a dezvoltat rapid, odată cu înfiinţarea industriilor fierului şi oţelului în anii 1870.

Fiind grav afectat în Al Doilea Război Mondial, clădirile sale vechi au fost renovate şi s-au construit altele noi. Este oraşul primului zgârie-nori din Germania, Wilhelm-Marx-Haus, ridicat în 1924, şi locul naşterii lui Heinrich Heine.

Jan Ladislav Dussek

(12.02.1760, Câslav, Boemia – 20.03.1812, St Germain-en-Laye, Franţa)

Compozitor şi pianist de origine cehă.

Ca pianist, a avut turnee de mare succes în Europa; a studiat cu C.P.E. Bach. S-a alăturat firmei de distribuție muzicală din Londra a tatălui său (1792-1799), dar a fugit din Anglia pentru a scăpa de creditori. A lucrat pentru doi aristocraţi, iar ultimii ani ai vieţii şi i-a petrecut în casa lui Charles-Maurice de Talleyrand.

Figură de tranziţie între clasicism şi romantism, a scris cca 60 de sonate pentru vioară, 15 concerte pentru pian, precum şi 30 de sonate pentru pian, despre care se presupune că l-au influențat pe Ludwig van Beethoven.

Eleonora Duse

(03.10.1858, lângă Vigevano, Lombardia, Imperiul Austriac – 21.04.1924, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA)

Actriţă italiană.

Născută într-o familie de actori ambulanţi, a apărut pe scenă încă de la vârsta de patru ani. A jucat în câteva piese franțuzești de mare succes începând din 1878, iar după 1885 a efectuat turnee cu propria trupă în Europa şi în Statele Unite. S-a îndrăgostit de Gabriele d’Annunzio în anii 1890 şi a jucat în câteva piese scrise de acesta pentru ea, cum ar fi Francesca da Rimini.

Spre deosebire de contemporana ei Sarah Bernhardt, nu a încercat să-şi evidențieze personalitatea, ci s-a contopit cu personajele sale. Cea mai fluentă şi mai expresivă actriță a timpului său, s-a remarcat în special prin rolurile din piesele lui Henrik Ibsen. A încetat să joace în 1909, dar s-a întors pe scenă în 1921. A murit în timpul unui turneu în Statele Unite.

Charles Edgar şi James Frank Duryea

(15.12.1861, Canton, Illinois, SUA – 28.09.1938, Philadelphia, Pennsylvania; 08.10.1869, Washburn, Illinois, SUA – 15.02.1967, Saybrook, Connecticut)

Constructori de automobile americani.

Iniţial, Charles a lucrat ca mecanic de biciclete. După ce a văzut un motor pe benzină la un târg din statul Ohio, a conceput un automobil alimentat cu benzină, iar în 1893, el şi fratele său Frank au construit primul automobil american, pe care l-au condus cu succes pe străzile din Springfield, Massachusetts.

În 1895, la Chicago, Frank a condus un model îmbunătăţit şi a câştigat prima cursă de maşini din istoria Statelor Unite. În 1896, compania lor a produs primele automobile comerciale americane; au fost vândute 13 maşini, după care compania a dat faliment, iar cei doi fraţi au continuat separat. Ambii şi-au continuat aventura în producţia de automobile. Mai târziu, Frank a conceput limuzina Stevens-Duryea, produsă în anii 1920.

Friedrich Dürrenmatt

(05.01.1921, Konolfingen, lângă Berna, Elveţia – 14.12.1990, Neuchâtel)

Dramaturg elveţian.

Piesele sale, ce trădează influenţa lui Bertolt Brecht şi a teatrului absurdului, au fost esenţiale pentru renaşterea teatrului german după 1945. În primele sale piese, Aşa cum stă scris (Es steht geschrieben, 1947), Căsătoria domnului Mississippi (Die Ehe des Herm Mississippi, 1952) şi Un înger soseşte în Babilon (Ein Engel kommt nach Babylon, 1953), şi-a luat libertatea de a trata într-o manieră comică fapte istorice, pentru a prezenta parabole ale vieţii moderne.

Piesa intitulată Vizita bătrânei doamne (Der Besuch der alten Dame, 1956) şi drama medievală modernă Fizicienii (Die Physiker, 1962) i-au adus prestigiul internaţional. După 1970 a scris adaptări, romane poliţiste, piese pentru radio şi eseuri. Lucrările sale au fost traduse în peste 50 de limbi.

Lawrence George Durrell

(27.02.1912, Jullundur, India – 07.11.1990, Sommières, Franţa)

Scriitor britanic de origine indiană.

Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în ţările mediteraneene, de cele mai multe ori datorită funcţiilor sale diplomatice. Este celebru în special pentru tetralogia Cvartetul din Alexandria (The Alexandria Quartet), alcătuită din romanele Justine (1957), Balthazar (1958), Mountolive (1958) şi Clea (1960), care explorează vieţile erotice ale unui grup de personaje exotice din Alexandria, Egipt.

Poeziile Oraşe (Cities), Câmpii şi oameni (Plains and People, 1946) şi romanele inspirate din întâmplări locale Celula lui Prospero (Prospero’s Cell, 1945), Reflecţii despre o Venus a mării (Reflections on a Marine Venus, 1953) şi Lămâi amare (Bitter Lemons, 1957), care descriu insulele greceşti, sunt considerate cele mai bune lucrări ale sale.

Leo Ernest Durocher

(27.07.1905, West Springfield, Massachusetts, SUA – 07.10.1991, Palm Springs, California)

Jucător de baseball şi manager sportiv american.

A jucat pentru diferite echipe între 1928 şi 1938, remarcându-se prin agerimea cu care stopa mingea (shortstop). A devenit cunoscut ca un manager certăreț şi recalcitrant al echipei Brooklyn Dodgers (1939-1946, 1948). A fost suspendat din funcţia de manager sportiv pentru întregul sezon în 1947 pentru „comportament în detrimentul baseballului”.

A fost managerul echipei New York Giants din 1948 până în 1955, funcţie la care a renunţat pentru a deveni comentator. A revenit apoi în lumea baseballului ca antrenor al echipei Los Angeles Dodgers, iar mai târziu ca manager sportiv pentru Chicago Cubs (1966-1972) şi Houston Astros (1972-1973).

Émile Durkheim

(apr. 1858, Épinal, Franţa – 15.11.1917, Paris)

Specialist francez în domeniul ştiinţelor sociale, care a contribuit la dezvoltarea unei metodologii de combinare a cercetării empirice cu teoria sociologică, socotit de mulţi întemeietorul şcolii franceze de sociologie.

Durkheim a fost influenţat de Auguste Comte, iar reflecțiile sale sociologice, care nu s-au îndepărtat niciodată de la filozofia morală în spiritul căreia s-a format, au fost exprimate pentru prima oară în Diviziunea muncii în societate (De la Division du travail social, 1893) şi în Sinuciderea (Le Suicide, 1897).

În opinia sa, structurile etice şi sociale au fost puse în pericol de tehnologie şi de mecanizare. Diviziunea muncii a dus la alienarea muncitorilor, iar prosperitatea crescândă a sec. XIX a generat lăcomie şi patimi, care au ameninţat echilibrul societăţii, Durkheim a atras atenţia asupra anomiei (sau incoerenţa socială) şi a studiat sinuciderea ca pe o decizie de a renunţa la viaţă.

După Afacerea Dreyfus, educaţia şi religia au devenit, în opinia sa, mijloacele cele mai eficiente de reformare a umanităţii şi de creare a unor noi instituţii sociale. Lucrarea intitulată Formele elementare ale vieţii religioase (Les Formes élémentaires de la vie religieuse, 1915) reprezintă un studiu antropologic al originilor şi funcţiilor religiei, pe care Durkheim o considera expresia conştientului colectiv al unei societăţi şi generatoare de solidaritate socială.

Este şi autorul unor lucrări semnificative despre metoda sociologică. A predat la universităţile din Bordeaux (1887-1902) şi Paris (1902-1917). Vezi şi Marcel Mauss.

duritate

Rezistenţă a unui mineral la zgâriere; aceasta se determină cu ajutorul unei scale standard de zece minerale, cunoscută ca scala Mohs a durităţii.

Duritatea este o proprietate importantă în identificarea mineralelor. În general, există o legătură între duritate şi compoziţia chimică (prin structura cristalină); astfel, cele mai multe minerale care conţin apă, halogeni, carbonaţi, sulfaţi şi fosfaţi sunt relativ moi; majoritatea sulfurilor sunt relativ moi (cu două excepții, marcasitul şi pirita), iar majoritatea oxizilor anhidri şi a silicaților sunt tari. Vezi şi călire.

Duris

(începutul sec. V î.Hr.)

Pictor grec de vaze ornamentale.

A fost celebru pentru realizarea ceramicii cu figuri roşii, care făceau dovada măiestriei şi a compoziţiei sale ritmice. Decoraţiunile vazelor abordau o varietate de teme, printre care şi legenda lânii de aur. Semnătura sa a fost identificată pe cca 40 de vaze. I s-au atribuit peste 200 de astfel de lucrări, printre care o cupă ce îl înfăţişează pe Eos îmbrăţişându-l pe Memnon, fiul său mort.