învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Operă literară aparținând culturii române, având caracter didactic, redactată în limba slavonă şi atribuită voievodului muntean Neagoe Basarab (1512-1521).

Păstrat în copii manuscrise şi tradus în românește în sec. XVII, textul se prezintă ca o compilație de diferite surse din literatura bizantină, cu unele elemente de originalitate, şi a fost alcătuit, după toate probabilitățile, de un cleric de la curtea voievodului, eventual la dispoziția şi sub îndrumarea acestuia.

învățământ tehnic

Pregătire academică şi vocațională a elevilor pentru posturi care implică ştiinţele aplicate şi tehnologia modernă.

Pune accentul mai mult pe înțelegerea şi aplicarea practică a principiilor de bază ale ştiinţelor şi ale matematicii, decât pe atingerea competenţei în abilităţi manuale, care reprezintă preocuparea învăţământului vocațional.

Scopul învățământului tehnic este acela de a pregăti absolvenţi pentru posturi care sunt clasificate deasupra meseriilor calificate, dar sub profesiile ştiinţifice sau inginereşti. Cei care au asemenea posturi se numesc, de obicei, tehnicieni.

Vezi şi pregătire profesională.

învăţământ superior

Sistem de învățământ ce urmează învățământului secundar.

Instituţiile de educaţie superioară includ nu numai colegii şi universităţi, dar şi şcoli specializate în drept, teologie, medicină, economie, muzică şi artă. Din acest sistem fac parte şi institutele de perfecţionare a cadrelor didactice, colegiile comunitare şi institutele politehnice. La absolvirea cursurilor se acordă un titlu academic, o licenţă, o diplomă sau un certificat.

Vezi şi educație continuă.

învățământ secundar

A doua fază tradiţională în educaţia oficială, începând cu vârsta de 11-13 ani şi încheindu-se, de obicei, la 15-18 ani.

Distincţia dintre învăţământul elementar şi cel secundar a devenit treptat mai puţin strictă, ducând la proliferarea şcolilor generale, a liceelor şi a altor instituţii similare.

învățământ preșcolar

Formă de educație a copiilor cu vârste de până la 5 sau 6 ani.

Atât instituțiile de educație preșcolară, cât şi denumirea acestora variază în lume (de ex. şcoală pentru copii, şcoală de zi, şcoală matemală, creşă, grădiniţă). Prima teorie despre pedagogia preşcolarilor a fost expusă de Friedrich Froebel, fondatorul grădiniţei.

Alţi teoreticieni importanţi sunt Maria Montessori şi Jean Piaget. Dezvoltarea limbajului reprezintă una dintre cele mai importante preocupări în educaţia preşcolară, profesorii utilizând jocuri care necesită ascultare şi comunicare.

Vezi şi educaţie elementară.

învățământ elementar sau învățământ primar

Tradițional, prima etapă din educația formală, care începe la vârsta de 5-7 ani si se sfârșește la vârsta de 11-13 ani.

Învățământul elementar este adesea precedat de o formă de învățământ preșcolar, învățământul primar include, de obicei, învățământul mediu sau gimnazial (la vârsta de 11-13 ani), deși acesta din urmă este uneori considerat parte componentă a învățământului secundar.

Învățământul primar se practică sub o formă sau alta în majoritatea țărilor, cu toate că în multe dintre statele în curs de dezvoltare mulți copii nu pot continua studiile după vârsta de 10 sau 11 ani. Programa școlară pentru învățământul primar pune accentul pe citit şi scris, pe aritmetică, pe științele sociale şi reale.

O strategie de predare de bază implică deplasarea elevului de la lucrurile apropiate şi familiale la cele îndepărtate şi necunoscute, abordare formulată pentru prima oară de către Johann Heinrich Pestalozzi.

învățământ

Educație care are loc în școli sau medii școlare (educație formală); în sens mai larg, transmitere a valorilor şi a cunoștințelor acumulate de o societate.

În culturile în curs de dezvoltare, învăţământul general era în majoritatea cazurilor redus; copiii învățau din mediul lor şi din diverse activităţi, iar adulţii îşi asumau rolul de învăţători. În societăţile mai complexe, în care numărul cunoștințelor ce pot fi transmise este mai mare, apare necesitatea unui mijloc de transmitere mai selectiv şi mai eficient – şcoala şi profesorul.

Conţinutul învățământului formal, durata sa şi beneficiarii săi au variat de-a lungul timpului de la o cultură la alta şi de la o epocă la alta, precum a variat şi filozofia educaţiei. Unii filozofi (de ex. John Locke) au considerat ca individul reprezintă o tăbliţă nescrisă, pe care puteau fi înscrise cunoştinţe; alţii (de ex. Jean-Jacques Rousseau) au considerat că natura umană înnăscută este bună în sine şi de aceea trebuie coruptă cât mai puţin posibil, adoptând adesea învățământul alternativ. V

ezi şi behaviorism; John Dewey; învăţământ elementar, învățământ superior; grădiniță; mișcarea Lyceum; educație progresivă; școală publică; educație specială.

învățare socială

În teoria psihologică, schimbare comportamentală determinată mai degrabă de influența mediului decât de individ sau de motivațiile interne.

În zoologie, învățarea socială este prezentă la numeroase specii de păsări şi mamifere care îşi modifică comportamentul prin observarea şi imitarea adulților din mediul ambiant. Cântecul păsărilor este un comportament învățat social.

învățare transferenţială

În psihologie, dobândire a unei deprinderi prin executarea unor deprinderi anterioare.

Transferul pozitiv are loc atunci când o abilitate achiziționată într-un proces anterior de învățare îmbunătățește performanța unei aptitudini noi. Transferul negativ are loc atunci când priceperea dobândită anterior împiedică procesul de învățare actual.

învățare

Proces din care sunt dobândite modificări ale cunoștințelor, abilităților, obiceiurilor sau tendințelor unui individ, existente la un moment dat, prin intermediul experienței, al practicii sau al studiului.

Învățarea presupune procese asociative (vezi asociere; condiționare), puterea de a face distincția între informațiile senzoriale, învățarea psihomotorie şi perceptuală (vezi percepție), imitarea, formarea de concepte, soluționarea problemelor şi intuiția/perspicacitatea. Învățarea la animale a fost studiată de etologi şi de specialiștii în psihologie comparată, ultimii făcând paralele explicite cu învățarea la oameni (vezi etologie).

Primele experimente referitoare la învățarea asociativă au fost făcute de Ivan Pavlov în Rusia şi de Edward L. Thorndike în SUA. Criticii primelor teorii stimul-răspuns (S-R), cum ar fi Edward C. Tolman, au obiectat că acestea sunt ultrareducţioniste şi nu ţin seama de activitățile interne ale subiecților.

Cercetătorii psihologiei Gestalt au remarcat importanța modelelor şi formelor în percepție şi în învăţare, iar lingviștii structuraliști au observat că învățarea limbajului se bazează pe o „gramatică” moștenită genetic. Specialiștii în psihologia dezvoltării umane, cum ar fi Jean Piaget, au evidenţiat stadii de creştere în procesul învățării.

Mai recent, cognitiviștii au studiat învățarea ca formă a procesării informației, iar unii cercetători ai creierului, de ex. Gerald Maurice Edelman, au considerat că gândirea şi învăţarea implică un proces continuu de creare de căi la nivel cerebral. Alte subiecte de cercetare sunt atenţia, înțelegerea, motivaţia şi învățarea transferenţială.

Vezi şi genetică a comportamentului; behaviorism; psihologie educațională; imprinting; instinct; inteligență.