jurământul cartei sau jurământul celor cinci articole

Jurământ emis în 1868 de împăratul Meiji al Japoniei.

Articolul 1, urmărind crearea unui nou corp legislativ, prevedea că adunările vor fi larg răspândite şi că deciziile se vor lua prin „discuție publică”. Articolul 2 prevedea că se va pune capăt restricțiilor feudale de clasă şi „obiceiurilor rele din trecut”, iar următorul menționa că toate clasele trebuie să muncească împreună pentru „realizarea planului guvernului”. Ultimul articol susținea că „vor trebui căutate cunoștințe peste tot în lume, pentru a promova bunăstarea imperiului”. Jurământul cartei a fost punctul de plecare pentru perioada Meiji. Vezi şi Restaurația Meiji.

jurați

În drept, ansamblu de indivizi aleși, împuterniciți să cerceteze motive şi fapte, pentru a da un verdict pe baza probelor aduse.

În prezent, jurații dezbat atât probleme de drept, cât şi fapte, deși juriile federale din SUA se limitează la analiza faptelor. Componența juriilor moderne variază în funcție de proceduri, de la șase la 12 membri. În dreptul american, jurații sunt selectați aleatoriu din toate păturile comunității din districtul sau regiunea aflată sub jurisdicția instanței respective. Selecția juraților în instanța supremă a statului diferă de la un stat la altul.

Curtea Supremă a SUA a stabilit, prin mai multe decizii, că un juriu poate fi format din „persoane egale şi cu același statut” şi că excluderea din juriu a unei anumite clase (de ex. pe baza sexului, rasei sau descendenței) violează principiul protecției egale din Amendamentul 14 al Constituției SUA şi dreptul inculpatului de a beneficia de o judecată dreaptă. Inculpatul nu are dreptul la un juriu constituit anume. Vezi marele juriu; curte cu juri; audiere preliminară.

Jurasic

Perioadă geologică, plasată în intervalul 206-144 m.a.u., care reprezintă una dintre cele trei diviziuni importante ale Mezozoicului, precedată de Triasic şi urmată de Cretacic.

În timpul Jurasicului, Pangeea a început să se despartă în continentele pe care le cunoaștem astăzi. Nevertebratele marine au trecut prin mai multe stadii evolutive, iar reptilele mari au dominat habitatele marine. Pe uscat s-au dezvoltat ferigile, mușchii şi coniferele, iar la unele plante, în locul conurilor, s-au format structuri asemănătoare florilor. Dinozaurii au populat masiv uscatul, iar la sfârșitul Jurasicului au apărut cele mai mari specii. Arheopterix, prima pasăre primitivă, a apărut înainte de sfârșitul acestei perioade.

Primele mamifere, creaturi mici ca niște șoareci, care apăruseră înainte de sfârșitul Triasicului, au supraviețuit şi au evoluat.

Jura

Lanț muntos din Europa Centrală.

Se întinde pe o lungime de 230 km de-a lungul graniței dintre Franța şi Elveţia. Cel mai înalt vârf este Crêt de la Neige, cu o altitudine de 1 723 m, situat în Franța. Pe versanții de V ai masivului se află izvoarele râurilor Doubs şi Ain din Franţa.

Jupiter

A cincea planetă de la Soare, cel mai mare corp nestelar din sistemul solar.

Are o masă de 318 ori mai mare decât a Pământului şi un volum de 1 400 de ori mai mare decât al acestuia. Masa sa enormă generează o gravitaţie de 2,5 ori mai mare decât gravitatea Terrei la limita superioară a atmosferei şi are efecte puternice asupra celorlalte corpuri din sistemul solar. Determină golurile Kirkwood din centura de asteroizi şi schimbă traiectoria cometelor; se poate comporta ca o „santinelă”, atrăgând corpurile care s-ar putea ciocni cu alte planete.

Jupiter are cel puțin 60 de sateliți (vezi satelit galilean) şi un sistem de inele difuze descoperit în 1979 de sonda spațială Voyager. Planeta este un gigant gazos format în special din hidrogen şi heliu amestecate în proporție asemănătoare celei din Soare, în jurul căruia încheie un ciclu orbital în 11,9 ani tereștri, la o distanță medie de 778 de milioane de km. Rotația sa rapidă (9 h şi 55,5 min.) acționează asupra curenților electrici, formând cel mai mare câmp magnetic din toate planetele, şi generează furtuni intense, cum este cea care durează de sute de ani (vezi Marea pată roșie).

Se cunosc foarte puține lucruri despre compoziția planetei, dar se presupune că are un nucleu solid şi un strat adânc de hidrogen metalic. Temperatura în centru este estimată la 25 000°C. Planeta radiază de două ori mai multă căldură decât primește de la Soare, probabil căldură reziduală, datând de la formarea ei.

Junimea

Societate literară românească întemeiată la Iaşi în 1863 de un grup de tineri intelectuali (Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Theodor G. Rosetti) cu vederi politice conservatoare şi cu orientare proeuropeană, cu scopul de a moderniza societatea şi cultura națională.

Li s-au alăturat an de an (urmând deviza „Entre qui veut, reste qui peut!”) alți reprezentanți ai tinerei intelectualități ieșene – scriitori, filologi, istorici, filozofi – precum A.D. Xenopol, Mihai Eminescu, Nicolae Gane, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Vasile Conta, Teodor T. Burada, Al. Philippide, A. Lambrior, G. Panu.

Primul deceniu de existență a fost cel mai fructuos, întrunirile, care la început se țineau în casele lui Titu Maiorescu, iar apoi în cele ale lui V Pogor, configurându-se ca veritabile instanțe de dezbatere a problemelor culturale importante ale timpului, cu evitarea expresă a celor politice şi mondene. După 1876, societatea s-a mutat la București, împreună cu mentorul ei, Titu Maiorescu, pentru ca, în 1944, să-şi înceteze activitatea. Prin prelegeri populare, prin reuniuni de cenaclu literar, dar mai ales prin revista proprie, Convorbiri literare (1867-1944), Junimea a jucat, decenii de-a rândul, un rol decisiv în formarea unei mentalități moderne în sânul societății românești.

Junimismul, ideologie a societății, presupunea o critică socială şi politică responsabilă, primatul judecății estetice față de orice alt criteriu în receptarea operei de artă şi primatul criteriului etic în fața celui politic, respingerea oricărei forme de impostură în viața publică. Promovarea programatică a principiului autonomiei esteticului a stimulat dezvoltarea marii literaturi clasice românești, scriitori importanți ai epocii (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu însuși în calitate de critic literar) datorând enorm spiritului şi climatului instituit la Junimea.

Nucleul doctrinei politice junimiste, promovată în spațiul public de personalități ca T. Maiorescu şi P.P. Carp în cadrul Partidului Conservator, consta în respingerea formelor fără fond şi, implicit, în opţiunea pentru o dezvoltare organică a instituţiilor moderne (din învăţământ, cultură, ştiinţă, administraţie politică). În problemele limbii literare, junimiștii, în frunte cu Maiorescu, s-au manifestat energic împotriva etimologismului latinizant dominant în Academia Română, reuşind, în cele din urmă (în 1904), să impună prioritatea principiului fonetic în ortografia românească. Ferindu-se de excese de orice fel, Junimea a susținut principiile autonomiei esteticului, iar prin reunirea celor mai reprezentativi scriitori ai secolului, a fost cea mai importantă mişcare literară românească din sec. XIX.

Carl Gustav Jung

(26.07.1875, Kesswil, Elveţia – 06.06.1961, Küsnacht)

Psihiatru elvețian.

În tinerețe a studiat numeroase lucrări de filozofie şi teologie. După licența în medicină (1902), a lucrat la Zurich cu Eugen Bl eu Ier, cercetând bolile mintale. În urma acestor studii, Jung a formulat conceptul de complex sau ansamblu de asociații afective (adesea inconștiente). Între 1907 şi 1912 a fost colaborator apropiat al lui Sigmund Freud şi a fost considerat succesorul său, dar s-a despărțit de Freud când acesta a insistat asupra faptului că la baza nevrozelor stau cauze sexuale.

În anii următori, el a fondat psihologia analitică, reacție la psihanaliza lui Freud. Jung a impus noțiunile de personalitate extravertită şi introvertită, de arhetip şi de inconștient colectiv (sinteză a experienței umane, transmisă din generație în generație). A continuat să instituie noi tehnici psihoterapeutice menite să familiarizeze persoana cu mitul sau locul propriu în inconștientul colectiv, așa cum este acesta reprezentat în vise şi în imaginație.

Criticată uneori pentru caracterul religios deghizat şi pentru imposibilitatea de a o verifica, opera sa a avut o mare influență asupra religiei, literaturii şi psihologiei. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără Psihologia inconștientului (Uber die Psychologie des Unbewusten, 1912) revizuită sub titlul Simbolurile transformării (Symbols of Transformation), Tipuri psihologice (Psychologische Typen, 1921), Psihologie şi religie (Psychologie und Religion, 1938) şi Amintiri, vise, reflecții (Memories, Dreams, Reflections, 1962).

Juneau

Oraș, 30 711 loc (2000), centrul administrativ al statului Alaska, SUA.

Situat în SE Alaskăi, a fost întemeiat în 1880, când Joe Juneau şi Richard Harris au descoperit aur în apropiere. Mineritul a avut un rol important, până la închiderea minei Alaska-Juneau în 1944. Juneau a devenit capitala statului în 1959. Pescuitul, silvicultura şi serviciile administrative au devenit domenii de activitate la fel de importante ca turismul. În 1970, Juneau a fuzionat cu Douglas, situat pe o insulă dincolo de canal, formând împreună cea mai mare zonă urbană din SUA (8 050 kmp).

junco

Denumire comună pentru speciile de păsări asemănătoare cintezei (genul Junco, familia Fringillidae), cu o lungime de cca 15 cm, care trăiesc în Canada şi SUA.

Păsările junco sunt, de obicei, colorate într-o nuanță de cenușiu, cu penele exterioare ale cozii albe. În zbor, acestea sunt expuse intermitent, în ritmul ciripitului. Sunt păsări de iarnă. Habitatul lor preferat este pădurea de conifere sau pădurea mixtă, deși trăiesc şi în regiunile de câmpie, în desișuri şi în parcurile orașelor.

Shaykh Junayd

(cca 1430, Azerbaidjanul Iranian – 1460, lângă râul Kura)

Al patrulea conducător al ordinului safavid al misticilor sufiști.

A devenit conducătorul ordinului în 1447, după moartea tatălui său, şi a transformat o societate de oameni pioși şi de învățați într-o adevărată forță politică. Înarmarea adepților săi a declanșat conflictul cu șahul Jahan (m. 1467), conducătorul Azerbaidjanului iranian, încheiat cu expulzarea lui Junayd şi a adepților săi din Ardabil, centrul tradițional al ordinului safavid, în 1448. Şi-a continuat aventura militară în teritoriile din Siria şi Turcia actuală şi a fost, în cele din urmă, ucis într-o bătălie împotriva trupelor creștinilor circasieni. Politica lui a fost continuată de fiul său, Haidar, şi a culminat cu întemeierea dinastiei Safavizilor de către nepotul lui Junayd, Ismail I, asigurându-se astfel dominația musulmanilor șiiți în Iran.