boala Lyme sau borrelioză

Maladie bacteriană transmisă prin căpușe.

Identificată în 1975, a fost numită după localitatea Old Lyme, Connecticut, SUA, unde a fost descoperită pentru prima dată. Este cauzată de o spirochetă, Borrelia burgdorferi, transmisă de căpușe care o contractează din sângele animalelor infectate, în special de la căprioare.

Oamenii pot fi mușcați de căpușele prezente în vegetația ierboasă înaltă sau în covoarele de frunze uscate. Boala Lyme are trei stadii: erupție cutanată sub forma unei leziuni tegumentare caracteristice, deseori însoțită de simptome similare celor de gripă; dureri articulare migratorii şi simptome neurologice (tulburări de memorie, de văz sau de locomoție); în final apare artrita generalizată, cu simptome similare sclerozelor multiple şi, uneori, paralizie facială, meningită sau pierderea memoriei.

Majoritatea cazurilor nu trec de primul stadiu, însă, după cca doi ani, excepțiile ajung în ultima fază. Ca măsură preventivă, se recomandă evitarea înțepăturilor de căpușe. Diagnosticul poate fi dificil, mai ales dacă prima erupție trece neobservată. Un. tratament prompt cu antibiotice poate împiedica progresarea acestei boli infecțioase.

Cazurile avansate necesită antibiotice mai puternice, iar simptomele pot reapărea.

John Lyly

(1554?, Kent, Anglia – 11.1606, Londra)

Scriitor englez.

Educat la Oxford, Lyly a devenit celebru la Londra prin două lucrări în proză, Euphues (1578) şi Euphues şi Anglia sa (Euphues and His England, 1580). Romanele au declanșat euphuismul – stil literar elisabetan, elegant şi extravagant – şi l-au consacrat pe Lyly drept întâiul stilist al prozei engleze care a influențat în mod durabil limba.

Ca dramaturg, a contribuit şi la dezvoltarea dialogului în proză în comedia engleză, gen căruia i s-a devotat aproape în totalitate după 1580. Endimion (jucată în 1588) este considerată cea mai reușită piesă a sa.

Sir Charles Lyell

(14.11.1797, Kinnordy, Forfarshire, Scoția – 22.02.1875, Londra, Anglia)

Geolog scoțian.

În timp ce studia dreptul la Universitatea Oxford, a devenit interesat de geologie şi ulterior a colaborat cu geologi de marcă, precum Alexander von Humboldt şi Georges Cuvier. Lyell a ajuns la convingerea că existau explicații naturale (în opoziție cu cele supranaturale) pentru toate fenomenele geologice, poziție pe care şi-a susținut-o cu multe exemple în lucrarea în trei volume Principiile geologiei (Principles of Geology, 1830-1833).

Lider recunoscut în domeniu, s-a împrietenit cu mulți alți cunoscuți oameni de știință, inclusiv cu familia Herschel şi cu Charles Darwin, a cărui lucrare, Originea speciilor (1859), l-a convins pe Lyell să accepte teoria evoluționistă. Lui Lyell i se datorează în mare măsură acceptarea generală în geologie a principiului uniformismului.

Lydia sau Lidia

Regiune antică din V Anatoliei.

Situată în Turcia actuală şi mărginită la V de Marea Egee, i-a influențat profund pe grecii ionieni ai sec VII şi VI î.Hr., prin dezvoltări economice cum ar fi producerea de monede din metal. Zona a fost cucerită de perși sub Cirus cel Mare (546 î.Hr.).

Ulterior a trecut sub stăpânirea Siriei şi Pergamului, iar sub romani a făcut parte din provincia Asia.

Lycia sau Licia

Regiune antică, în SV Anatoliei, situată de-a lungul coastei mediteraneene a Turciei actuale, între Caria şi Pamphylia.

În sec. VIII î.Hr., era deja o prosperă țară maritimă. Ulterior a fost cucerită de regele Cirus II din dinastia persană a Ahemenizilor. Anexată Pamphyliei romane în 43 d.Hr., regiunea a devenit după sec. IV d.Hr. o provincie romană separată.

Lycaonia

Regiune antică, în S Anatoliei.

Așezată la N de munții Taurus, în Turcia actuală, a fost stăpânită de Alexandru cel Mare, seleucizi, atalizi şi, în fine, de romani. Sub stăpânirea romană a fost atașată Galatiei şi Cappadociei. Începând cu perioada seleucidă, capitala s-a aflat la Iconium.

Pe aici a trecut Sf. Pavel, iar în sec. IV d.Hr. avea deja un sistem ecleziastic organizat.

Louis-Herbert-Gonzalve Lyautey

(17.11.1854, Nancy, Franța – 21.07.1934, Thorey)

Militar francez şi primul administrator colonial al Marocului sub protectoratul francez (1912-1956).

La începutul carierei a ocupat posturi în Indochina, Madagascar şi Algeria. Ca rezident general în Maroc (1912-1924) a pacificat colonia şi a susținut principiul conducerii indirecte.

Gheorghi Evghenievici Lvov

(02.11.1861, Popovka, lângă Tula, Rusia – 07.03.1925, Paris, Franța)

Om politic rus, primul conducător al guvernului provizoriu instaurat în timpul Revoluției Ruse din 1917.

În 1905 s-a alăturat Partidului Constituțional Democratic, de orientare liberală, şi a fost ales în prima Dumă (1906). A devenit cancelar al Uniunii Zemstvelor din întreaga Rusie (1914) şi a câștigat respectul politicienilor liberali şi al comandanților militari. În martie 1917 a devenit premier, însă a fost incapabil să satisfacă cererile din ce în ce mai radicale ale populației.

A demisionat în iulie, în urma unei mari demonstrații de stânga, în favoarea lui Aleksandr Kerenski. Arestat ulterior de bolșevici, a reușit să scape și s-a stabilit la Paris.

Lvov în germană Lamberg

Oraș, 733 000 loc. (2001), în V Ucrainei.

Fondat pe la 1256 de prințul Daniel de Galiția, a trecut sub stăpânire polonă în 1349. A devenit unul dintre marile orașe comerciale medievale, schimbându-și deseori stăpânirea. A fost cucerit de cazaci în 1648 și de suedezi în 1704. Cedat Austriei în 1772, a devenit capitala provinciei austriece Galiția.

A trecut sub guvernare poloneză în 1919, în urma unei încercări eșuate a ucrainenilor de a stabili o republică (1918). A fost ocupat de Uniunea Sovietică în 1939 şi, după ocupația germană, anexat de sovietici în 1945. În prezent este un centru al culturii ucrainene şi sediul unei universități fondate în 1661.