Vulci

Oraș etrusc antic, la NV de Roma.

S-a format prin unirea câtorva sate și s-a dezvoltat între sec VI-IV î.Hr. datorită comerţului și manufacturilor de obiecte de bronz. Fiind un centru important în acea regiune, a trecut sub administraţia romană, după sec VI î.Hr.

Situl arheologic descoperit în anii 1950, este cunoscut pentru bronzuri și ceramică, majoritatea găsite într-o necropolă imensă. În această regiune se află, de asemenea, ruine romane.

Mircea Vulcănescu

(03.03.1904, București, România – 28.10.1952, închisoarea de la Aiud)

Filozof, sociolog, economist și profesor de etică.

A absolvit Facultatea de Filozofie și Litere și Facultatea de Drept, iar în timpul studenţiei a fost membru al Asociaţiei Studenţilor Creștini din România. Din 1927 a început colaborarea la Gândirea. A continuat cu alte colaborări, la Viaţa universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Convorbiri literare etc.

A deţinut multe funcţii importante în administraţia naţională și a fost asistent onorific la Catedra de sociologie a profesorului Gusti. În 1948 a fost calificat drept criminal de război, arestat și întemniţat la Aiud, unde a murit. Principalele publicaţii: Teoria și sociologia vieţii economice Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat, în ceasul al 11-lea, Cele două Românii etc.

vulcanologie

Disciplină știinţifică pe baza căreia se studiază manifestările vulcanice.

Vulcanologia se ocupă de formarea, localizarea și clasificarea vulcanilor, precum și de structura și de tipurile de materie eruptă (de ex. lavă, praf, cenușă și gaze). Are drept scop stabilirea relaţiilor între erupţiile vulcanice și alte procese geologice majore, cum ar fi formarea munţilor și producerea cutremurelor.

Unul dintre scopurile principale este determinarea naturii și a cauzelor erupţiilor vulcanice, pentru a le putea prevedea. O altă preocupare practică a acestei discipline este obţinerea de date care pot contribui la localizarea depozitelor de minereuri, în special a celor de sulfuri metalice.

Vulcano

Insulă aparţinând insulelor Lipari, în NE Siciliei.

Pe insulă, care are o suprafaţă de 21 km2, se află trei vulcani. Deși ultimele erupţii mari au avut loc între 1888 și 1890, un vulcan de pe această insulă este încă activ.

vulcanizare

 

Proces chimic, descoperit de Charles Goodyear (1839), prin care proprietăţile fizice ale cauciucului natural sau sintetic sunt îmbunătăţite.

Acest proces constă, în special, în încălzirea cu sulf a cauciucului; sunt adăugate, de asemenea, alte substanţe (acceleratori, carbon, antioxidanţi etc). Sulful nu numai că se dizolvă și se dispersează în cauciuc, dar se și combină chimic cu acesta, de cele mai multe ori sub formă de punţi de legătură între moleculele înlănţuite; reacţiile nu sunt totuși pe deplin înţelese.

Cauciucul vulcanizat are o mai mare elasticitate, rezistenţă la umflare și la frecare, rămânând elastic atunci când este supus la o gamă largă de temperaturi.

vulcanism

Ansamblu de procese și fenomene asociate cu erupţia materiei topite (magmă) sau a apei fierbinţi și a vaporilor la suprafaţa pământului, cuprinzând vulcani, gheizere și fumarole.

Cei mai activi vulcani sunt prezenţi acolo unde două plăci tectonice se află în mișcare convergentă și se suprapun (vezi plăci tectonice). Vulcanismul se manifestă, de asemenea, de-a lungul axei unei dorsale oceanice, unde plăcile tectonice se îndepărtează și magma erupe pe fundul mării.

Unii vulcani apar în interiorul plăcilor, departe de marginile acestora, fie datorită mișcării plăcilor deasupra unui „punct fierbinte”, fie datorită unui proces foarte lent de expansiune în interiorul plăcii.

Iosif Vulcan

(31.03.1841, Hotod, Bihor, Transilvania, România –  08.09.1907. Oradea)

Publicist și scriitor român, membru al Academiei Române.

A fost proprietarul și editorul revistei Familia (apărută la Pesta în perioada 1865-1880 și la Oradea între 1880 șt 1906), în care a fost publicată în 1866 poezia De-aș avea, debutul literar al lui Mihai Eminescu (editorul i-a modificat numele iniţial, Eminovici).

Din opera sa originală se remarcă volumul Panteonul român (1869), o colecţie de biografii ale unor personalităţi politice și culturale românești. A scris versuri (Poezii, Lira mea), nuvele (De la sate), romane (Sclavul amorului, Ranele naţiunii).

Vulcan

Zeu al focului în mitologia antică romană.

Echivalentul său din mitologia greacă este Hefaistos. Vulcan era în special asociat cu latura distructivă a focului, ca de ex. vulcani sau dezastre; din acest motiv, templele dedicate lui erau situate în afara orașelor. Festivalul dedicat acestui zeu, Volcanalia, era caracterizat printr-un ritual în care capii familiilor romane aruncau pește în foc.

Deseori invocat pentru a stinge incendiile, era supranumit Mulciber (Cel care stinge focul).

vulcan

Loc prin care ies la suprafaţa pământului rocă topită (magmă), fragmente de roci încinse, cenușă, gaze și aburi.

Vulcanii sunt situaţi, cu precădere, în zonele limitrofe ale plăcilor tectonice care alcătuiesc scoarţa terestră. Cele mai violente erupţii se produc în lungul limitelor convergente ale plăcilor (zone de subducţie), unde una din ele este împinsă sub cealaltă. Cea mai cunoscută astfel de limită este cea circumpacifică; arcurile insulare și lanţurile muntoase ale acestui Cerc de Foc au fost martorele unor erupţii gigantice, printre care cea a vulcanului Pinatubo în Insulele Filipine în 1991, Saint Helens în statul Washington, SUA, în 1980, și Krakatau, în Indonezia, în 1883.

Activitatea vulcanică este frecventă și în zonele de divergenţă a două plăci tectonice, adică acolo unde ele se îndepărtează una de alta, iar prin fractura creată roca topită iese la suprafaţă; cel mai cunoscut exemplu este Dorsala Medio-Atlantică, pe care sunt localizate insulele vulcanice Islanda, Azore, Ascension, Sfânta Elena și Tristan da Cunha.

Un alt tip de activitate vulcanică are loc în insulele Hawaii, situate într-un punct fierbinte din mijlocul plăcii Pacifice; aici, vulcanii Kilauea și Mauna Loa erup frecvent, zvârlind cantităţi impresionante de lavă. O zonă vulcanică activă se află împrejurul Mării Mediterane, reprezentată de vulcanii Etna, Vezuviu, Stromboli, Vulcano și alţii, care sunt activi de câteva milenii. Unii vulcani au semnificaţii culturale sau religioase pentru populaţiile din zonă; vezi vulcanul Misti din Peru, Muntele Fuji din Japonia sau Ol Doinyo Lengai din Tanzania.

Edouard Vuillard (Jean-)

(11.11.1868, Cuiseaux, Franţa – 21.07.1940, La Baule)

Pictor, tipograf și decorator francez, împreună cu Pierre Bonnard, a dezvoltat un stil intim, caracterizat prin tablouri mici descriind viaţa casnică de zi cu zi, ca de exemplu în Femeie măturând (cca 1892).

A fost unul dintre membrii iniţiatori ai curentului nabist; Grădinile Parisului (1894) reprezintă o serie de picturi pe lemn, în care autorul folosește lumina difuză și culorile neutre pentru a crea o atmosferă de calm. Acest stil caracterizează opera de maturitate a lui Vuillard, în cadrul grupului nabiștilor.

A primit numeroase comenzi pentru decorarea unor clădiri publice, printre care palatul Chaillot (1937), clădirea Ligii Naţiunilor din Geneva (1939), și a realizat decorurile pentru Ballets Russes.