George Wyte

(1726, Elizabeth City, Virginia, SUA – 08.06.1806, Richmond, Virginia)

Jurist şi om de stat american.

A studiat dreptul şi a fost ales în adunarea colonială reprezentativă a Virginiei. A practicat dreptul în Williamsburg, unde i-a fost profesor lui Thomas Jefferson. La Colegiul William şi Mary (1779-1789) a devenit primul profesor de drept din SUA; John Marshal a fost imul dintre studenții săi. A fost delegat la Congresul Continental şi a semnat Declarația de Independență.

În 1776 a fost numit împreună cu Jefferson şi alții să revizuiască sistemul juridic american. În calitate de judecător cancelar (1778-1806) a afirmat, în Commonwealth vs Caton (1782), puterea curţii de a refuza aplicarea unor legi neconstituționale. A fost membru al Convenției Constituționale (1787) şi al convenției din Virginia (1788), care a ratificat Constituția.

Stefan Wyszyńtski

(03.08.1901, Zuzela, lângă Lomia, Polonia, Imperiul Rus – 28.05.1981, Varşovia, Polonia)

Cardinal polonez şi arhiepiscop al Poloniei.

A fost hirotonisit în 1924; a fondat şi a condus Universitatea Muncitorilor Creștini (1935-1939), apoi s-a alăturat rezistenței poloneze în Al Doilea Război Mondial. A fost numit succesiv episcop de Lublin (1946), arhiepiscop al Poloniei (1948) şi cardinal (1952). Pentru faptul că a refuzat să se supună cererilor comuniștilor, a fost arestat la domiciliu în perioada 1953-1956.

După eliberare, a ajuns la un compromis asupra Bisericii şi a problemelor de stat cu Wladyslaw Gomulka, spre a evita o posibilă invazie a Uniunii Sovietice în Polonia; după aceea a menținut unitatea Bisericii, printr-o coabitare aproape imposibilă cu guvernul comunist.

Universitatea Wyoming

Universitate de stat din Laramie.

A fost fondată în 1886; are colegii de agricultură, arte şi științe, afaceri, educație, inginerie, medicină şi drept, oferind diplome de licenţă absolvenților. Are o staţiune experimentală în Parcul Național Grand Teton; muzeele sale oferă o imagine completă a istorici şi preistoriei zonei Munților Stâncoși. Numărul studenților înscriși este de 12 000.

masacrul din Wyoming – (3 iulie 1778)

Ucidere a coloniștilor americani de către britanici în valea Wyoming din Pennsylvania.

În timpul Revoluției Americane, colonelul britanic John Butler a condus un număr de o mie de loialiști şi aliați ai indienilor irochezi împotriva a 5 000 de coloniști din vale, mulți dintre ei fiind strânși în Fort Forty. Mai mulți bărbați şi tineri au părăsit fortul pentru a-i întâmpina pe atacatori, dar au fost înfrânți; 360 de coloniști au fost uciși, iar cei care au scăpat fugind în pădure au murit de foame.

Forțele lui Butler şi-au continuat raidurile asupra coloniștilor în New York, iar ulterior s-au întors împotriva irochezilor.

Wyoming

Stat din V SUA Suprafața: 253 326 kmp; 493 782 loc (2000).

Centrul administrativ: Cheyenne.

Cuprinde o mare parte din Marile Câmpii şi Dealurile Negre (Black Hills). Lanțul Munților Stâncoși cuprinde munții Bighorn, Tetons şi râul Wind. Cel mai înalt vârf este Gannett, care are o înălțime de 4 207 m. Cumpăna Continentală a Apelor îl traversează de la NV la SE. Aproape trei pătrimi dintre râurile sale se varsă în sistemul Missouri-Mississippi. Cel mai mare lac este lacul Yellowstone.

Wyoming a fost locuit de indienii din câmpii, inclusiv shoshone, fiind prima oară explorat de albi în sec. XVIII. Este traversat de drumurile spre Oregon. O mare parte a teritoriului a fost obținută de SUA de la Franța. Expediția Lewis şi Clark nu a traversat zona, însă un membru al grupului, John Colter, a petrecut acolo o perioadă.

A fost inclus în câteva teritorii americane înainte de organizarea Teritoriului Wyoming, în 1865. A acordat femeilor dreptul la vot în 1869. iar în 1889 a fost primul stat care a stipulat acest drept în Constituția sa. În anii care au precedat organizarea statului a funcționat o industrie prosperă de comerț cu vite.

A fost admis în Uniune în 1890, ca al 44-lea stat. În 1925 aici a fost ales primul guvernator american femeie, Nellie Taylor Ross. Deși creșterea animalelor rămâne importantă pentru economia modernă, mineritul este în dezvoltare şi turismul cunoaște o perioadă de înflorire.

Tammy Wynette născută Virginia Wynette Pugh

(05.05.1942, Itawamba County, Mississippi, SUA – 06.04.1998, Nashville, Tennessee)

Cântăreață de muzică country americană.

Tatăl ei, muzician, a murit când ea era copil, iar mama a lăsat-o în grija bunicilor. A fost cosmeticiană înainte să apară în spectacolul TV al lui Porter Wagoner. În perioada 1967-1968 a lansat hiturile Your Good Girl’s Gonna Go Bad, D-I-V-O-R-C-E şi Stand by Your Man.

S-a căsătorit cu George Jones (1969-1975), cu care a înregistrat multe hituri în duet, inclusiv ultimul ei album, One (1996). A înregistrat 20 de hituri country no. 1 şi 50 de albume. Autobiografia ei, Rămâi alături de bărbatul tău (Stand by Your Man, 1979), a fost ecranizată în 1982.

William Wyler

(01.07.1902, Mulhouse, Franţa – 27.07.1981, Beverly Hills, California, SUA)

Regizor de film american de origine franceză. După ce şi-a făcut studiile în Franța şi în Elveția, în 1922 a emigrat la New York. A lucrat pentru Universal Pictures, a devenit regizorul unor westernuri cu buget mic, dar s-a consacrat cu Avocatul (Counsellor-at-Law, 1933) şi a continuat seria de succese cu Dodsworth (1936), La răscruce de vânturi (Wuthering Heights, 1939) şi Vulpițele (The Little Foxes, 1941).

Prin stilul său narativ concis şi sensibil de a trata relațiile umane, a câștigat Premiul Oscar pentru Doamna Miniver (Mrs. Miniver, 1942) şi Cei mai frumoși ani ai vieții noastre (The Best Years of Our Lives, 1946); mai târziu a regizat filme de succes ca Vacanță la Roma (Roman Holiday, 1953), Ben-Hur (1959, Premiul Oscar) şi Funny Girl (1968).

Wyeth Newell Convers

(22.10.1882, Nedham, Massachusetts, SUA – 19.10.1945, Chadds Ford, Pennsylvania)

Ilustrator şi muralist american.

A învățat să deseneze şi să creeze ilustrații la Boston, înainte de a studia cu maestrul ilustrator Howard Pyle (1853-1911). A obținut primul succes prin prezentarea vieții Vestului american. În timpul carierei a realizat ilustrații memorabile pentru mai mult de o sută de cărți, inclusiv o serie renumită de cărți clasice pentru copii, Insula comorilor (Treasure Island), Răpit (Kidnapped), Regele Arthur (King Arthur), Robin Hood şi Săgeata neagră (The Black Arrow); a realizat, de asemenea, numeroase picturi murale în clădiri publice. A fost profesorul fiului său, Andrew Wyeth.

Andrew (Newell) Wyeth

(12.07.1917, Chadds Ford, Pennsylvania, SUA – 16.01.2009, Chadds Ford)

Pictor american.

Tatăl lui, N.C. Wyeth, i-a fost mentor. Sursa de inspirație a picturilor sale o reprezintă zona din jurul localității Chadds Ford şi verile petrecute la casa din Cushing, în statul Maine. Deși tehnica lui este precisă şi detaliată, o folosește pentru a crea o atmosferă ireală, vizionară. Paleta se limitează la culorile pământului.

Renumita pictură Lumea Cristinei (1948) exemplifică măiestria lui de a picta din unghiuri neobișnuite şi de a folosi lumina pentru a accentua timpul. A fost primul pictor care a primit Medalia Prezidențială a Libertății (1963) şi primul artist care a primit Medalia de Aur a Congresului (1990).

Este membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase şi al Academiei Regale Britanice şi membru de onoare al Academiei Sovietice de Arte. Fiul lui, Jamie (n. 1946), are, de asemenea, o carieră de succes ca pictor.

Wye

Râu în E Țării Galilor şi V Angliei.

Curge din ținuturile mlăștinoase ale SE Țării Galilor la granița engleză şi continuă la S prin estuarul râului Severn. Are aproape 210 km lungime.

Ruinele catedralei Tintern (sursă de inspirație a poemului lui William Wordworth) se află pe malurile acestuia. Este renumit pentru pescuitul de somoni.