Chaucer, Geoffrey

Mediul familial şi anii de început

Strămoşii lui Chaucer, timp de cel puţin patru generaţii, au făcut parte din clasa de mijloc, având legături tot mai strânse cu Londra şi curtea regală.

Tatăl său, John Chaucer, era un important negustor de vinuri londonez şi ajutor de majordom în slujba regelui. În 1338 a fost membru al expediţiei lui Eduard III la Anvers, în Flandra, o regiune a Belgiei actuale, şi deţinea proprietăţi în Ipswich, în comitatul Suffolk si în Londra. A murit în 1366 sau 1367, la vârsta de 53 de ani.

Numele Chaucer provine din cuvântul franţuzesc chaussier, şi înseamnă producător de încălţăminte. Succesul financiar al familiei provenea din afacerile cu vin şi piele.

Deşi 1340 este considerat anul naşterii lui Chaucer, anii 1342 sau 1343 pot fi la fel de probabili. Nu exista informaţii cu privire la învăţătura primită de copil,cu toate că vorbea la fel de fluent limba franceză ca şi limba engleză medie a acelei perioade. A învăţat, de asemenea, foarte bine latina şi italiana.

Scrierile sale dezvăluie cunoaşterea unor cărţi importante din timpul său şi din epoci mai vechi. Chaucer apare pentru prima dată în documentele din 1357, ca membru al casei Elisabetei, contesă de Ulster, soţia lui Lionel, al treilea fiu al lui Eduard III. Se pare că tatăl lui Geoffrey îi găsise un loc într-un grup de tineri, bărbaţi şi femei, care serveau în acea casă regală, un aranjament tradiţional, prin care familiile care îşi puteau permite acest lucru le ofereau copiilor ocazia de a primi o educaţie curtenească şi legăturile necesare pentru a avansa în carieră.

Prin 1359, Chaucer era soldat în armata lui Eduard III în Franţa şi a fost făcut prizonier în timpul asediului eşuat de la Reims. Regele a contribuit la răscumpărarea lui, iar Chaucer a servit drept mesager de la Calais în Anglia în timpul negocierilor de pace din 1360. Chaucer nu apare în nicio înregistrare contemporană între anii 1361-1665. El a fost, probabil, în serviciul regelui, dar se poate să fi studiat dreptul – o pregătire deloc neobişnuită pentru cineva aflat în serviciile publice, atunci, ca şi acum – întrucât un raport din sec. XVI sugerează că, în timp ce era la învăţătură, a fost amendat pentru că l-a bătut pe un călugăr franciscan pe o stradă din Londra.

Pe 22 februarie 1366, regele Navarrei a emis un bilet de liberă trecere pentru Chaucer, trei tovarăşi şi slujitorii lor, pentru a intra în Spania. Această ocazie este prima dintr-o serie de misiuni diplomatice pe continentul european în următorii zece ani, iar formularea documentului sugerează că Chaucer a fost aici „şef de misiune”. În 1366, Chaucer s-a căsătorit. Soţia sa, probabil Philippa Pan, era în serviciul contesei de Ulster și a intrat în serviciul reginei consoarte a lui Eduard III, Philippa de Hainaut, atunci când Elisabeta a murit, în 1363.

În 1366, Philippa Chaucer a primit o rentă, iar rentele i-au fost plătite ulterior în mod frecvent prin soţul ei. Aceste fapte, precum şi altele, indică faptul că Chaucer se aranjase destul de bine prin căsătorie. În 1367, Chaucer a primit o rentă pe viaţă, ca servitor al regelui, şi în anul următor a fost inclus printre cavalerii regelui.

Aceşti ofiţeri locuiau la curte şi aveau responsabilităţi foarte importante. În 1368, Chaucer a fost în străinătate într-o misiune diplomatică, iar în 1369 a fost în armată în Franţa. De asemenea, în 1369, el şi soţia sa au fost însărcinaţi oficiali cu pregătirea doliului la moartea reginei Philippa. Cariera lui Chaucer prospera, iar primul său poem important- Cartea Ducesei (Book of the Duchess)- pare a fi o dovadă în plus a legăturii sale cu persoane aflate în poziţii înalte. Acest poem, având peste 1 300 de versuri, scris probabil la sfârşitul anului 1369 sau la începutul anului 1370, este o elegie pentru Blanche, ducesă de Lancaster, prima soţie a lui John de Gaunt, care a murit de ciumă în septembrie 1369.

Relaţia strânsă a lui Chaucer cu John, care a durat toată viaţa, a început se pare de Crăciun, în 1357, când cei doi, care aveau aproximativ aceeaşi vârstă, au făcut cunoştinţă la reşedinţa din Yorkshire a contesei de Ulster. Pentru acest poem, primul dintre cele mai importante ale sale, Chaucer a folosit forma viziunii în vis, un gen făcut popular de poemul francez al dragostei curteneşti, Roman de la Rose, extrem de prizat în sec. XIII. Chaucer a tradus parţial acest poem, fiind probabil unul dintre primele sale eforturi literare, şi s-a inspirat din acesta de-a lungul carierei sale poetice.

Ducesa are şi influenţe din poezia contemporană franceză şi din Ovidiu, poetul latin preferat al lui Chaucer. Nimic din aceste influenţe însă nu a fost hotărâtor pentru originalitatea sa în a combina reveria cu elegia şi elogiul adus lui Blanche cu consolarea pentru John. De asemenea, demnă de menţionat aici – întrucât a luat amploare ulterior în poezia sa – este utilizarea abilă şi subtilă a naraţiunii la persoana întâi, care este şi nu este poetul însuşi.

Acest procedeu a avut avantajele sale pentru curteanul de rând care prezenta un astfel de poem oral înaintea curtenilor de rang înalt. În plus, Ducesa anticipează măiestria lui Chaucer în prezentarea ritmurilor unei conversaţii naturale, în limitele versului limbii engleze medii, şi la crearea unor personaje realiste, conform convenţiilor poetice curteneşti.

De asemenea, aici începe Chaucer, prin relatarea despre iubirea Cavalerului Negru pentru Frumoasa în Alb, cariera sa ca poet al dragostei, punând, într-un fel tipic pentru sfârşitul Evului Mediu, întrebări filozofice şi religioase importante despre condiţia umană, căci se raportează la aspectele temporale şi eterne ale dragostei.

 

 

Publicat în C

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *