Codicele Voroneţean

Vechi manuscris românesc din sec. XVI, unul dintre cele mai vechi texte româneşti scrise în grai rotacizant.

Copie a unei raduceri din slavonă, a fost descoperit de Grigore Creţu, în 1871, la mănăstirea Voroneţ din Bucovina. Manuscrisul conţine 85 de file întregi şi încă o filă din care s-a conservat doar colţul superior stâng.

Cuprinde un fragment din Faptele Apostolilor şi trei epistole (epistola lui Iacob, prima pistolă a lui Petru, în întregime, şi a doua epistolă a lui Petru până la capitolul 2).

Deşi mult timp s-a considerat că manuscrisul provine din Maramureş şi N Ardealului, cercetările lingvistice din ultimele decenii au lansat teorii conform careia traducerea a fost alcătuită în partea sud-vestică a ţarii. iar copia a fost efectuată în Moldova.

Principala trăsătură fonetică a textului este rotacizarea sunetului n intervocalic la cuvintele de origine latină (de ex. bire, buru. demâreaţa), iar lexicul prezintă o serie de cuvinte disparute din limba actualî sau putin cunoscute.

Acestea sunt de origine latină (de ex. adăsta, a aştepta; agru, câmp, pământ cultivat; fur, hoţ; lucoare, strălucire; vărgură , fecioară; vie, a trăi, a locui), slavă (besedui, a sta de vorbă; dosădi, a insulta; zborişte, loc de întrunire) sau maghiară (feleleat, mărturie, răspuns; fulgu, prizonier, tar, încărcătură).

Publicat în C

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *