contractarea Lorentz-Fitzgerald

În fizica relativistă, termen ce denumește scurtarea unui obiect de-a lungul direcției mișcării sale relative la un observator.

Dimensiunile în alte direcţii nu se contractă. Conceptul a fost propus în 1889 de fizicianul irlandez George F. Fitzgerald (1851-1901) şi dezvoltat ulterior, în mod independent, de Hendrik Antoon Lorentz. Semnificativă la viteze apropiate de cea a luminii, contractarea rezultă din caracteristicile spaţiului şi timpului, şi nu din compresie, răcire sau orice altă perturbare fizică similară.

Vezi şi dilatarea timpului.

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *