futurism

Mișcare artistică literară şi politică de la începutul sec. XX, având centrul în Italia, care accentuează dinamismul, viteza şi puterea mașinii, precum şi vitalitatea şi energia vieții moderne.

Termenul a fost inventat de Filippo Marinetti, care a publicat în 1909 un manifest în care glorifica noua tehnologie a automobilului, dinamismul, viteza şi forţa acestuia. În 1910, Umberto Boccioni, în colaborare cu alții, a publicat un manifest pentru pictură. Acești artiști au adoptat tehnica cubistă de reprezentare simultană a unui obiect văzut din mai multe unghiuri, cu ajutorul planurilor şi contururilor fragmentate şi prin repetiții spațiale ritmice ale conturului obiectului, pentru a crea impresia de mișcare. Subiectele preferate sunt mașinile şi trenurile în mișcare, cursele de ciclism şi mulțimile urbane. Paleta lor este mai vibrantă decât cea a cubiștilor.

Pe lângă Boccioni, cei mai importanți artiști futuriști au fost profesorul acestuia, Giacomo Balla (1871-1958), şi Gino Severini (1883-1966). Moartea lui Boccioni, survenită în 1916, şi izbucnirea Prunului Război Mondial au dus la dispariţia mişcării, care a avut însă o puternică influenţă în Rusia postrevoluţionară şi asupra mişcării dada.

Futurismul rus, iniţiat de Vladimir Maiakovski şi Velimir Hlebnikov (1885-1922), a depășit modelul său italian atât din punct de vedere politic, cât şi social. Influența mișcării a încetat către 1930.

Publicat în F

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *