Guyana Franceză

Departament de peste mări al Franței, situat la NE coastei Americii de Sud.

Suprafața: 86 504 kmp; 172 000 loc. (2002).

Centrul administrativ: Cayenne.

Se învecinează cu Brazilia, Surinam şi cu Oceanul Atlantic. Majoritatea reliefului este format din podişuri joase, cu munţi la S şi o câmpie mlăştinoasă de coastă. Râul Maroni formează graniţa cu Surinam. Populaţia este formată in majoritate din creoli. Principalele limbi vorbite sunt franceza (limbă oficială) şi creola; 90% din populaţie este de religie romano-catolică.

Colonizat iniţial de spanioli, francezi şi olandezi, teritoriul Guyanei Franceze a fost cedat Franţei în 1667, iar locuitorii ţării au devenit cetăţeni francezi după 1877. Prin 1852, francezii au înfiinţat aici mai multe colonii penitenciare, dintre care cea mai cunoscută este Insula Diavolului. A devenit departament francez în 1946, iar coloniile penitenciare au fost închise în 1953.

Publicat în G

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *