Hendrik Antoon Lorentz

(18.07.1853, Arnhem, Olanda – 04.02.1928, Haarlem)

Fizician olandez.

A predat la Universitatea din Leiden între 1878 şi 1912, apoi a condus Institutul Teyler din Haarlem. În 1875 a revizuit teoria radiaţiei electromagnetice a lui James Clerk Maxwell, explicând reflexia şi refracţia luminii. Încercând să conceapă o singură teorie care să explice relaţia între electricitate, magnetism şi lumină, a sugerat ulterior că atomii ar putea fi alcătuiţi din particule încărcate cu energie, care oscilează şi produc lumină.

În 1896, studentul său, Pieter Zeeman (1865-1943), a demonstrat acest fenomen {vezi efectul Zeeman), iar în 1902 celor doi le-a fost acordat Premiul Nobel pentru fizică. În 1904, Lorentz a dezvoltat transformările Lorentz (inclusiv aşa-numita contractare Fitzgerald-Lorentz), formule matematice care leagă măsurătorile spaţiale şi temporale ale unui observator de cele ale unui al doilea observator, aflat în mişcare relativă faţă de primul. Acestea au format baza teoriei speciale a relativităţii a lui Albert Einstein.

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *