hipnoză

Stare asemănătoare cu somnul, indusă de o persoană (hipnotizator) ale cărei sugestii sunt acceptate imediat de un anumit subiect.

Persoana hipnotizată pare să răspundă sugestiilor într-o manieră automată, lipsită de discernământ, şi ignoră elementele mediului înconjurător (de ex. imagini sau sunete), dacă hipnotizatorul nu-i atrage atenția asupra lor. Starea de hipnoză poate afecta chiar memoria şi atenția subiectului, iar efectele sugestiilor pot afecta (posthipnotic) activitatea conștientă a unei persoane.

În trecut, hipnoza era asociată cu arta magiei sau cu vrăjitoria. În sec XVUI, hipnoza a fost popularizată de Franz Anton Mesmer (ca mesmerism) şi a fost studiată, în secolul următor, de chirurgul scoțian James Braid (1795-1860). Sigmund Freud a folosit hipnoza în cercetările sale asupra inconștientului, fiind, în cele din urmă, recunoscută ca o tehnică folositoare în medicină şi psihologie, mai ales pentru calmarea sau anestezierea pacienților, pentru a modifica unele comportamente nedorite şi pentru a scoate la iveală amintirile reprimate.

Nu există o explicație general acceptată a stării de hipnoză, deși una dintre teoriile majore explică hipnoza prin existenţa unor discrete stări disociative care afectează anumite zone ale conştientului.

Publicat în H

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *