Homer în greacă Omiros

Primele referințe

Trimiterile implicite la Homer şi citatele din poeme datează de pe la mijlocul sec. VII î.Hr. Archiloh, Alcman, Tyrteu şi Callinos, în sec. VII î.Hr., şi Sappho şi alții, la începutul sec. VI î.Hr., au adaptat frazeologia şi versul homeric în scopuri proprii şi ritmuri personale.

În același timp, scene din poeme au devenit populare în opere de artă. Imn închinat lui Apollo din Delos, un poem pseudohomeric, probabil din sec. VII î.Hr., ar fi fost opera „unui orb care locuiește pe stâncoasa Chios”, o trimitere la o tradiție despre Homer însuși. Ideea că Homer a avut descendenți cunoscuți sub numele de „homerizi”, care au preluat conservarea şi răspândirea poeziei sale, datează încă de la începutul sec. VI î.Hr.

Într-adevăr, nu cu mult timp în urmă începuse un fel de învățătură homerică: Theagenes din Rhegium, în sudul Italiei, spre sfârșitul aceluiași secol, a scris prima dintre multele interpretări alegorice. În sec. Vî.Hr., biografiile fictive luaseră avânt; filozoful presocratic Heraclit din Efes a folosit o legendă neînsemnată despre moartea lui Homer – care a fost provocată de supărarea că nu reușise să dezlege ghicitoarea unor băieți despre cum să prinzi păduchi – şi ideea unui concurs de citate între Homer şi Hesiod (după Homer, cel mai vechi poet grec) a fost inițiată, se pare, în tradiția sofistă.

Istoricul Herodot (sec. V î.Hr.) a atribuit formularea teologiei grecești lui Homer şi Hesiod şi a afirmat că aceștia ar fi trăit cu vreo 400 de ani înainte de vremea lui. Acest lucru ar trebui pus în contrast cu presupunerea superficială, populară în multe cercuri din întreaga Antichitate, că Homer a trăit la puțin timp după războiul troian, despre care a cântat.

Convingerea generală că Homer provenea din Ionia (partea centrală a coastei de vest a Asiei Mici) pare o ipoteză rezonabilă, întrucât poeziile în sine sunt predominant în dialect ionic. Deşi Smirna şi Chios au început de mult să concureze pentru această onoare (poetul Pindar, la începutul sec. V î.Hr., le asocia cu Homer pe ambele), iar altele s-au alăturat, nu a supraviețuit nici un document local autentic despre cineva care, fie el sau nu poet oral, s-ar fi remarcat în acea perioadă.

Absența unor fapte solide i-a nedumerit, dar nu i-a descurajat pe greci; legendele, care au început să circule chiar înainte de sec V î.Hr., s-au dezvoltat în epoca alexandrină în sec. III şi II î.Hr. (când abundau atât informațiile false, cât şi cele adevărate) în pseudobiografii fantastice, iar acestea au fost rafinate apoi de către învățați, în perioada Imperiului Roman. Cea mai lungă lucrare care a supraviețuit ar fi fost a lui Herodot, dar este destul de departe de adevărul obiectiv.

Publicat în H

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *