Homer în greacă Omiros

Structură cumulativă

Homer a ales să îşi elaboreze materialele nu numai calitativ, ci şi ca lungime şi complexitate. Toată poezia orală este în esență cumulativă, versul este construit adăugând frază după frază, iar descrierea individuală, adăugând vers după vers.

Întreaga intrigă a unui cânt este formată din acumularea progresivă a unor motive minore şi teme majore, de la idei simple (cum ar fi „eroul pornește într-o călătorie” sau „îi vorbește dușmanului”), prin scene tipice (cum ar fi grupuri de bărbați sau zei) până la complexe tematice elaborate, dar standardizate (cum ar fi episoade de recunoaștere sau de reconciliere).

Homer pare să fi dus această tendință cumulativă în zone noi ale poeziei şi narațiunii; în această privință şi în altele (de exemplu, în limbajul său poetic), Homer a aplicat propria viziune materialului brut provenit dintr-o vastă şi bine-cunoscută tradiție.

Rezultatul este mult mai complex decât la un poem tradițional obișnuit. Pentru a înțelege originea şi calitățile esențiale ale Iliadei sau ale Odiseei, se încearcă a se pune în ordine nu doar componentele separate ale tradiției pre-homerice, ci şi contribuțiile lui Homer, fie că se disting prin dependența lor de ideea monumentală sau prin noutatea lor aparentă față de tradiție ca un întreg sau prin alte mijloace.

Dialectele şi componentele lingvistice trebuie să fie identificate pe cât posibil – rămășițe ale limbii miceniene, de exemplu, sau cuvinte utilizate exclusiv în orașele eoliene de pe coasta de vest a Asiei Mici, sau forme dialectale ateniene introduse în poeme după perioada lui Homer, referințe specifice la armură, îmbrăcăminte, case, obiceiuri funerare, geografie politică etc., sunt mai degrabă asociate sfârșitului Epocii Bronzului, Epocii timpurii a Fierului, sau perioadei de activitate a lui Homer – sau măcar pot fi încadrate relativ devreme sau mai târziu în întreaga sferă a tradiției poetice până la Homer.

Acestea sunt sarcinile cercetării homerice moderne. Cu toate acestea, la Homer astfel de forme diferite şi idei nu sunt separate în mod convenabil în secțiuni distincte ale textului, care pot fi astfel atribuite primelor sau ultimelor faze ale compoziției. Dimpotrivă, ele pot coexista într-o singură (artificială) formă lingvistică sau într-o singură frază descriptivă. Orice membru al tradiției, în primul rând Homer, ar fi ales să arhaizeze o dată şi să inoveze cu altă ocazie.

Unul dintre rezultate este că povestirile sunt autorități necredibile pentru evaluarea evenimentelor istorice, cum ar fi atacul asupra Troiei sau statutul lucrătorilor, după cum sunt şi surse ambigue pentru gramatica timpurie greacă sau pentru teologie. Un alt aspect este că acestea nu sunt limitate la o singură viziune asupra lumii, la o singură perioadă sau la un singur mod de percepție; mai degrabă, ele unesc păreri şi experiențe care nu se întâlnesc în viața „reală”, într-un ansamblu literar, dezvăluind însă structura de bază a existenței umane.

Publicat în H

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *