Întemeierea electromagnetismului

Dacă Ampere ar fi murit înainte de 1820, poate că nimeni nu i-ar fi ţinut minte nici numele, nici realizările, dar în acel an prietenul său şi cel care îi va rosti mai târziu elogiul, Francois Arago, a prezentat în faţa membrilor Academiei Franceze de Ştiinţe surprinzătoarea descoperire a fizicianului danez Hans Christian Orsted referitoare la acul magnetic deviat de un curent electric adiacent.

Ampere era mai bine pregătit decât oricine să înţeleagă potenţialul acestui experiment. El a elaborat o teorie matematico-fizică prin care explica relaţia dintre electricitate şi magnetism. Extinzând experimentele lui Orsted, Ampere a demonstrat că două fire conductoare paralele se atrag sau se resping reciproc, în funcţie de direcţia de curgere a curentului.

El a reuşit să exprime rezultatul cercetărilor sale în formule matematice. Cea mai importantă parte a acestei noi cercetări a dus la formularea legii lui Ampere, potrivit căreia interacţiunea dintre două fire conductoare este direct proporţională cu lungimea lor şi cu intensităţile curentului care le străbat. Ampere a aplicat acelaşi principiu şi magnetismului, arătând că se potriveşte perfect cu legea acţiunii magnetice a fizicianului francez Charles Augustin de Coulomb.

Pasiunea şi îndemânarea l-au plasat pe Ampere printre pionierii fizicii experimentale. El a oferit şi o explicaţie fizică a relaţiei electromagnetice, postulând existenţa unei „molecule electrodinamice” (precursoarea noţiunii de electron) ce servea drept element constitutiv al electricităţii şi magnetismului. Folosind această explicaţie fizică a mişcării electromagnetice, Ampere a elaborat noţiunea fizică a fenomenului electromagnetic care putea fi demonstrat empiric şi totodată definit matematic.

În 1827, Ampere a publicat lucrarea sa de căpătâi Memoriu asupra teoriei matematice a fenomenelor electrodinamice (Memoire sur la theorie mathematique des phenomenes electrodynamiques uniquement deduite de l’experience), lucrare care a dat numele noii ştiinţe, electrodinamica, şi care a rămas cunoscută drept certificatul ei de naştere. Ca recunoaştere a contribuţiei aduse la crearea ştiinţei moderne a electricităţii, o convenţie internaţională semnată în 1881 a stabilit amperul ca unitate de măsură standard a electricităţii, alături de coulomb, volt, ohm şi watt, denumiri date după contemporanii lui Ampere – Coulomb, Alessandro Volta din Italia, Georg Ohm din Germania şi James Watt din Scotia.

Publicarea în 1827 a Memoriului sinoptic al lui Ampere a dus la bun sfârşit o muncă pasionată de şapte ani în domeniul electrodinamicii. Textul marchează si sfârşitul. Sănătatea îi era şubredă şi a murit în timpul unei inspecţii universitare, cu câteva zeci de ani înainte ca lucrările sale să fie recunos-cute ca piatra de temelie a ştiinţei moderne a electromagnetismului.

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *