Ioan Lupaş

(09.08.1880, Săliște, Sibiu, România – 03.07.1967, București)

Istoric, om politic şi preot român.

După studiile liceale făcute la Sibiu şi Braşov, a urmat cursurile Facultății de Litere şi Filozofie la Universitatea din Budapesta (1900-1904), cu doctoratul obţinut în 1905. Militant pentru unirea Transilvaniei cu România, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918).

A fost ministru în mai multe guverne dintre cele doua războaie mondiale, profesor la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universității din Cluj (1919-1946), fondator şi director (1920-1945) al Institutului de Istorie Naţională din Cluj. Atitudinea sa curajoasă în favoarea drepturilor naţionale şi politice româneşti din Transilvania l-a adus în conflict atât cu autorităţile maghiare, cât şi cu cele mitropolitane de Ia Sibiu.

A fost constrâns să se retragă din învățământ, fiind numit protopop de Sălişte şi inspector al şcolilor confesionale ortodoxe din ţinutul Sibiului. Publicistica politică şi cea istorică i-au adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular (1916) la propunerea lui Nicolae Iorga.

A publicat studii despre istoria românilor şi câteva monografii istorice: Istoria Unirii românilor (1937), Mitropolitul Andrei Şaguna (1921), Emanuil Gojdu, 1802-1870. Originea şi opera sa (1940), Studii conferințe şi comunicări istorice (4 voi., 1928-1945).’

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *