licitație

Vânzare şi cumpărare de obiecte aflate în proprietatea cuiva prin ofertă publică deschisă.

De obicei, potențialii cumpărători fac o serie de oferte a căror valoare creşte până când suma cea mai mare (şi finală) este acceptată de licitator. În cazul aşa-numitei licitaţii olandeze, vânzătorul oferă obiectul la preţuri din ce în ce mai scăzute, până când una dintre ofertele sale este acceptată sau până când preţul oferit scade atât de mult, încât obiectul este retras din licitaţie.

Cumpărătorilor potenţiali le este permisă examinarea în prealabil a obiectelor scoase la licitaţie şi vânzătorii pot stabili un preţ minim, sub care obiectul nu poate fi vândut. Licitaţiile au un rol important pe pieţele agroalimentare ale multor ţări, oferind posibilitatea vânzării rapide a produselor perisabile.

Printre obiectele vândute frecvent la licitaţie se numără obiectele de artă şi bunurile la mâna a doua, antichităţile, fermele şi clădirile intrate în posesia băncilor sau a statului. Vânzarea prin ofertă publică se practică şi în cazul burselor de valori şi de mărfuri.

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *