logică

Studiu al inferenței şi al argumentării.

Inferențele sunt pașii prin care, respectând anumite reguli, se trece de la una sau mai multe propoziții (premisele) la altă propoziție (concluzia). O inferență deductivă este menita a fi validă, o inferență validă fiind cea în care concluzia trebuie să fie adevărată dacă premisele sunt adevărate (vezi deducție, validitate). Toate celelalte inferențe se numesc inductive (vezi problema inducției).

Într-un sens restrâns, logica este studiul inferențelor deductive, într-un sens şi mai restrâns, logica este studiul inferențelor ce depind de concepte exprimate prin constante logice, cum ar fi: (1) operatori propoziționali precum „nu” (notat ¬), „şi” (notat ∧), „sau” (notat ∨) şi „dacă … atunci” (notat ⊃)-, (2) operatori existențiali şi universali (∃x) şi (∀x) (care se citesc „există cel puțin un x…” şi „toți x…”; (3) conceptul de identitate (notat =); (4) un anumit concept de predicație. Studiul exclusiv al constantelor logice din (1) se numeşte calcul propoziţional. Studiul constantelor logice de la (1) la (4) se numeşte calculul predicatelor cu identitate.

Forma logică a unei propoziţii este ceea ce se obţine atunci când toate conceptele nelogice ale propoziţiei sunt înlocuite prin variabile. Studiul relaţiilor dintre aceste formule neinterpretate se numește logică formală. Vezi şi logică deontică; logică modală.

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *