machiaj

În artele interpretative, materiale folosite de actori în scopuri cosmetice şi pentru a îmbunătăți imaginea personajelor întruchipate pe scenă.

Machiajul nu era utilizat în teatrul roman şi grec fiindcă se foloseau măşti, însă a fost folosit în piesele religioase ale Europei medievale, în care feţele îngerilor erau pictate în roşu, iar cele ale lui Dumnezeu şi Iisus erau albe sau aurii. În Anglia elisabetană, metodele rudimentare de machiaj constau în pudrarea feţei cu talc (pentru a sugera fantome sau criminali) sau înnegrirea acesteia cu plută arsă (pentru rolurile maurilor).

Pe măsură ce iluminatul scenic s-a îmbunătățit de-a lungul sec XIX, machiajul teatral a devenit mai nuanţat; fardurile, inventate de Ludwig Leichner în anii 1860, au permis actorilor să creeze personaje mai subtile. Machiajele de scenă s-au dovedit a fi prea încărcate pentru industria filmului; în 1910, Max Factor a creat fardurile semilichide, potrivite filmărilor de început, iar în 1928 a creat machiajul pancromatic, pentru a ţine pasul cu iluminatul incandescent şi cu peliculele de film mai sensibile.

Machiajul a fost ulterior modificat pentru filmele color şi televiziune. Vezi şi cosmetice

Publicat în M

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *