Malta

Stat insular situat la S de Sicilia, în Marea Mediterană.

Suprafața: 316 km2;

404 000 loc. (2005).

Capitala: Valletta.

Este formată din trei insule locuite, Malta (cea mai mare), Gozo şi Comino, şi două insule mai mici, nelocuite, Comminotto şi Filfla. Populația țării, aproape în întregime indigenă, reprezintă un amestec de moșteniri italiene, arabe, britanice şi feniciene.

Limbi vorbite: malteza, engleza (ambele oficiale).

Religia: creştinism (romano-catolicism, religie oficială).

Moneda naţională: lira malteză.

Deşi o treime din suprafaţa totală este arabilă, statul importă majoritatea alimentelor; turismul reprezintă industria principală. Este o republică cu un singur for legislativ; şeful statului este preşedintele, iar prim-ministrul conduce guvernul. Locuită încă din 3800 î.Hr., regiunea păstrează puţine urme ale prezenţei feniciene, fiind însă mai sigur faptul că în sec. VI î.Hr. cartaginezii au ajuns în Malta.

Insula a căzut sub stăpânire romană în 218 î.Hr. În 60 d.Hr. Apostolul Pavel a naufragiat pe insulă şi a convertit localnicii la creștinism. A fost sub stăpânire bizantină până când arabii au preluat controlul, în 870. În 1091, arabii au fost înfrânţi de normanzi, iar Malta a fost condusă de un şir de lorzi feudali până la începutul sec. XVI. În 1530 a fost cucerită de cavalerii de Malta; Napoleon a preluat controlul în 1798, iar britanicii i-au urmat în 1800.

În urma Tratatului de la Amiens (1802), insulele au fost returnate cavalerilor de Malta. Cu toate acestea, maltezii au protestat, recunoscându-i pe britanici drept suverani; acest fapt a fost recunoscut în 1814, prin Tratatul de la Paris. A devenit stat cu guvernare proprie în 1921, însă s-a întors la regimul colonial în 1936.

Malta a suferit în Al Doilea Război Mondial în urma bombardamentelor intense din partea Germaniei şi Italiei, iar în 1942 a primit Crucea George, „pentru eroism şi devotament”, fiind pentru prima oară când această medalie nu a fost acordată unei persoane. În 1964 şi-a câştigat independența în cadrul Commonwealthului, iar în 1974 a devenit republică. Alianța cu Marea Britanie încheindu-se în 1979, Malta şi-a proclamat statutul de neutralitate. A intrat în Uniunea Europeană în 2004.

Publicat în M

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *