managementul producției

Planificare, implementare şi control al proceselor de producție industrială pentru a asigura funcţionarea eficientă.

Tehnicile de organizare a producției sunt folosite atât în sectorul serviciilor, cât şi în industriile producătoare. Responsabilitățile de organizare a producţiei includ cinci elemente (în engleză: five M’s, cinci M – men and women, oameni; machines, mașini; methods, metode; materials, material; money, bani).

Managerii trebuie să mențină procesul de producție flexibil, cu o forță de muncă adaptabilă la echipamente şi programe noi. În acest scop, ei pot folosi metode de inginerie industrială, cum simt studiile privind evaluarea performanțelor industriale, pentru a concepe metode de muncă eficiente.

Ei sunt responsabili atât pentru gestionarea materialelor fizice (materii prime), cât şi a materialelor informaționale (documente pe suport de hârtie sau electronic). Dintre sarcinile care implică lucrul cu banii, cea mai importantă este controlul inventarului. Managerii trebuie să urmărească părțile componente, desfășurarea muncii, bunurile finite, materialele de ambalare şi aprovizionările generale.

Ciclul de producție cere ca departamentele de vânzări, financiare, de inginerie şi de planificare să facă schimb de informații -de ex. previziuni de vânzare, situația inventarului şi bugete – până când diviziunea de control a producției transmite comenzi de producție detaliate. Managerii trebuie să monitorizeze operațiile pentru a se asigura că se respectă nivelurile planificate de producție, precum şi obiectivele de cost şi calitate. Vezi şi productivitate.

Publicat în M

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *