Nicolae Labiș

(02.12.1935, Poiana Mărului, Suceava, România – 22.12.1956, București)

Poet român, simbol al generației sale, preocupată să reînnoade legătura cu lirica interbelică.

După studii liceale la Fălticeni (1946-1951), perioadă în care a citit mult şi a compus constant, în 1952 a fost admis (în urma unui examen) la Școala de Literatură Mihail Eminescu din București, pe care a terminat-o doi ani mai târziu. S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie, dar a renunțat după doar un semestru.

Debutase deja în Zori noi – Suceava (1950) şi în Viața Românească (1951). Debutul editorial avea să aducă un suflu nou poetic şi o speranță de înnoire a literaturii românești, care va deschide drumul celorlalți scriitori ai generației anilor 1960. Deși dispărut prematur, şi-a trăit viața ardent şi tragic.

Lirica sa a pendulat între evocările nostalgice ale universului pur şi iluzoriu al copilăriei, ale Bucovinei natale, şi nevoia de a se ancora în lumea unui real în plină transformare, cu probleme majore şi contradictorii. A sfârșit într-un accident de tramvai. Scrieri: Primele iubiri (1956), Puiul de cerb (1956), Lupta cu inerția (1958).

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *