Perioada romană

La sfârşitul lui 1446, Fra Angelico a fost chemat la Roma de către papa Eugeniu IV rămânând acolo până prin 1450.

Totuşi, în vara lui 1447, a preluat decorarea capelei San Brizio din catedrala de la Orvieto. Ucenicii lui, mai ales Gozzoli, au lucrat cu el îndeaproape în această capelă, la două tablouri cu multe personaje. Aceste tablouri, Hristos Judecătorul în mijlocul ierarhiei îngerilor şi, respectiv, corul profeţilor, au fost doar parţial executate de Angelico; au fost continuate 50 de ani mai târziu de Luca Signorelli.

La Roma, frescele executate de Angelico într-o capelă de la Sf. Petru (cca 1446-1447), în Capela Împărtăşaniei de la Vatican (nu înainte de 1447) şi în studioul papei Nicolae V (1449) au fost distruse. La Vatican se află încă picturile sale decorative pentru capela lui Nicolae V. Acolo a pictat scene din vieţile sfinţilor Ştefan şi Laurenţiu, precum şi evanghelişti şi alţi sfinţi, repetând unele dintre tiparele din predella de pe altarul său de la San Marco.

Scenele sfinţirii Sf. Ştefan şi Sf. Laurenţiu sunt, amândouă, amplasate în interioare solemne de catedrale, şi Primirea odoarelor bisericii de către Sf Laurenţiu se desfăşoară pe fundalul unui templu. Mai ales în această scenă, Angelico i-a umplut de liniştea sufletească spirituală care îi purifică şi îi iluminează pe săracii şi necăjiţii care îl înconjoară pe sfântul diacon, redându-i ca egali ai personajelor sfinte binecuvântate de pe altar. În acelaşi timp, organizarea acestor lucrări şi redarea arhitecturii în ele marchează punctul culminant al dezvoltării sale ca artist renascentist. Pe la 1450, Fra Angelico s-a întors la Florenţa, unde a devenit stareţ al mănăstirii San Domenico din Fiesole (1450-cca iunie 1452).

Cea mai importantă lucrare din această perioadă este ciclul de 35 de tablouri cu scene din viaţa lui Hristos şi alte subiecte realizat pentru uşile unui cufăr din argint din sanctuarul bisericii Santissima Annunziata din Florenţa. Aceste tablouri, în mare parte picturi reluate, sunt, probabil, ecouri îndepărtate ale picturilor distruse din capela lui Nicolae V. Deşi autenticitatea acestor lucrări este discutabilă, Masacrul inocenţilor, Fuga în Egipt şi Prezentarea în Templu par să fie ale lui Angelico datorită spontaneităţii strălucite a figurilor suple, ca şi spaţialităţii mediului înconjurător şi a peisajului.

Asemenea trăsături provin din vasta experienţă a artistului în pictura murală. Totuşi, în aceste tablouri mici există un fel de greutate, de nesiguranţă, indicând mâna ucenicilor, a căror artă era foarte departe de poezia inefabilă a lui Fra Angelico. Totuşi, există un anumit ton monumental în ultimul altar pe care l-a executat în mănăstirea Bosco ai Fraţi, din Mugello. Odată cu terminarea acestui altar şi a câtorva lucrări minore, perioada artistică fertilă a lui Fra Angelico pare să se fi încheiat.

În 1453 sau 1454, Fra Angelico s-a dus din nou la Roma, unde a murit în mănăstirea dominicană în care locuise în timpul primei sale şederi în oraş. A fost îngropat în apropierea bisericii Santa Maria sopra Minerva, unde mormântul său este loc de veneraţie.

Pe lângă influenţa asupra urmaşilor săi, Fra Angelico a exercitat o influenţă semnificativă în Florenţa, în special între 1440 şi 1450, chiar asupra unor maeștri desăvârșiți, precum Fra Filippo Lippi. Călugărul Fra Angelico a fost glorificat în scrieri din sec. XV şi ulterioare, primind în unele o aură legendară.

Ca pictor, talentul i-a fost recunoscut încă din 1438 de către pictorul contemporan Domenico Veneziano. În capitolul scris de Giorgio Vasari despre Angelico în Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor, acesta a fost destul de inexact în datele biografice, dar l-a situat corect în tiparul Renaşterii.

Publicat în A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *