Ştefan Lupaşcu

(11.08.1909, București, România – 07.10.1988, Paris, Franța)

Filozof de origine română, stabilit în Franța, începând cu 1916, anul stabilirii sale la Paris, urmează cursurile liceale şi universitare în acest oraș şi obține licența în litere (1928) şi doctoratul (1935) la Sorbona.

Este autor a numeroase contribuții în domeniul logicii şi epistemologiei, în direcția înțelegerii filozofice a problemelor științei. A fost puternic influențat de revoluția științifică din prima jumătate a sec. XX. Lupașcu considera că noile descoperiri ale științei şi contradicțiile dezvăluite de anumite teorii științifice moderne reclamă o nouă logică, diferită de cea tradițională, în virtutea căreia el dorea să reformeze toate domeniile tradiţionale ale cunoașterii, dar şi arta şi religia.

Postulatul acestei noi logici constă în afirmarea unui principiu al antagonismului, conform căruia oricărui fenomen, element sau eveniment logic, precum şi oricărei judecăți care îl concepe trebuie să îi fie asociat întotdeauna un anti-fenomen, anti-element sau anti-eveniment logic, astfel încât cele două se află mereu într-un raport de potenţializare -actualizare.

Cu ajutorul acestui principiu, Lupaşcu a încercat să integreze faptele de ordin fizic, biologic şi psihic (percepute în mod tradiţional ca făcând parte din „regnuri” diferite) în cadrul unei teorii unitare. Conform concepţiei sale, nici un sistem (din orice regn) nu se poate menţine fără acţiunea unor forţe antagonice. În cadrul tuturor acestor ciocniri de forţe, avem de-a face cu forţe omogenizante care se opun unor forţe eterogenizante.

De pe aceste poziţii, el a abordat deseori şi fenomene mai neobişnuite, precum bolile mentale. Se disting trei etape majore în opera sa, fiecare aflată sub semnul uneia dintre cele trei importante scrieri ale sale: Devenirea logică şi afectivitatea (Du devenir logique et de l’affectivite, 1935), Experiența microfizică şi gândirea umană (L’expérience micro-physique et la pensée humaine, 1941), Principiul antagonismului şi logica energiei (Le principe d’antagonisme et la logique de l’énergie, 1951).

Una dintre întrebările care îi preocupă astăzi pe comentatorii săi este aceea dacă logica sa o înglobează într-adevăr pe cea tradițională, dacă i se opune sau dacă, dimpotrivă, nu contravine acesteia în nici un fel. Unele dintre inovațiile sale din domeniul logicii, precum principiul terțului inclus, au fost aspru contestate. Este membru al Academiei Române, post-mortem (1991).

Publicat în L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *